Se dau bani pentru români. E oficial, cine va primi câte 125 de lei în plus
Se dau bani pentru români. O categorie de persoane va primi 125 de lei în plus. În total, suma la care ajung aceste persoane va fi de 525 de lei. Decizia acestei majorări de sumă a fost luată în cursul zilei de miercuri, 7 septembrie 2022, de Camera Deputaților. Iată cine va primi majorarea de 125 de lei!
Cine va primi câte 125 de lei în plus
Ieri, Camera Deputaților a decis ca indemnizația de șomaj, acordată persoanelor cu un stagiu de cotizare de cel puțin un an, să se majoreze. Suma a ajuns astfel la 525 de lei, adică egală cu valoarea indicatorului social de referință. Astfel, indemnizația va crește pentru aceste persoane de la aproape 400 de lei, la 525,5 lei, cât este în acest moment valoarea Indicatorului Social de Referință.
Decizia a fost una pozitivă, înregistrându-se 267 de voturi „pro”, 11 voturi „contra” și o singură abținere.
„Cuantumul indemnizaţiei de şomaj este o sumă acordată lunar şi în mod diferenţiat, în funcţie de stagiul de cotizare, şi este egal cu valoarea indicatorului social de referinţă în vigoare la data stabilirii acestuia, pentru persoanele cu un stagiu de cotizare de cel puţin un an”, potrivit iniţiativei legislative adoptate.
De precizat este că în luna iulie a acestui an, rata șomajului din România a scăzut cu 0,2 procente. În luna iunie 2022, rata șomajului era de 5,4%, iar în luna iulie a ajuns la 5,2%. Tot în luna iulie 2022, numărul șomerilor a ajuns la 432.700 de persoane, având vârste cuprinse între 15 și 74 de ani.
Față de luna precedentă, numărul a fost în scădere. Statisticile arată că rata șomajului la bărbați este mai mare față de cea la femei cu 1,5 puncte. De asemenea, rata se menține ridicată, și anume de 22,8%, și în rândul tinerilor cu vârste cuprinse între 15 și 24 de ani.
În 2021, rata de ocupare a populaţiei în vârstă de muncă între 15-64 ani a fost de 61,9%, în creştere faţă de anul anterior cu 1,7 puncte procentuale.
Cât timp se poate primi ajutorul de șomaj
După depunerea actelor pentru indemnizația de șomaj, AJOFM va emite o decizie în baza căreia se va primi ajutorul cuvenit. Viitorul șomer va livra un carnet în care sunt menționate începerea perioadei de șomaj și data de expirare.
De precizat este că durata acordării indemnizației de șomaj diferă de la un angajat la altul, în funcție de stagiul de cotizare.
Pentru o vechime de cel puțin un an, durata este de șase luni. Angajații cu o vechime de cinci ani în muncă primesc șomaj vreme de 9 luni, iar cei care au cotizat cel puțin 10 ani primesc șomaj pe o perioadă de 12 luni.