Se dau bani de la stat pentru români. Cum se pot cheltui
„Programul privind efectuarea de lucrări destinate creșterii eficienței energetice în locuințe unifamiliale, beneficiari persoane fizice“, demarat de stat, le va permite românilor care vor să își îmbunătățească locuințele din punct de vedere energetic să acceseze fonduri în acest sens. Care este suma maximă pe care o acordă statul, precum și ce criterii trebuie să îndeplinească beneficiarii, în continuare.
Statul dă bani acestei categorii de români
Românii care vor să își îmbunătățească locuințele (ce nu pot avea mai mult de trei niveluri) din punct de vedere energetic au acum posibilitatea de a face acest lucru „pe banii statului“, prin intermediul „Programului privind efectuarea de lucrări destinate creșterii eficienței energetice în locuințe unifamiliale, beneficiari persoane fizice“.
Banii pot fi solicitați în scopul de a: achiziționa panouri solare termice, cazane cu condensare, pompe de căldură, ori pentru înlocuirea tâmplăriei exterioare existente, izolarea termică a elementelor de construcție exterioare opace ori izolarea termică a planşeului peste sol și/sau peste ultimul nivel al clădirii, surse de iluminat cu LED sau pentru montarea de elemente de tâmplărie cu vitraj cu control solar sau sisteme de umbrire exterioară (obloane, jaluzele), potrivit avocatnet.ro.
Din valoarea totală a cheltuielilor eligibile ale investiției, statul va finanța cel mult 60%, respectiv 70.000 de lei, sumă nerambursabilă.
În ce îi veți putea investi
Mai concret, banii se acordă pentru:
- lucrări de reabilitare termică a elementelor de anvelopă a clădirii (înlocuirea tâmplăriei exterioare existente, izolarea termică a elementelor de construcție exterioare opace ori izolarea termică a planşeului peste sol și/sau peste ultimul nivel al clădirii);
- lucrări de instalare/ reabilitare/ modernizare a sistemelor de încălzire și de preparare și utilizare a apei calde de consum (cazane cu condensare, pompe de căldură, panouri solare termice, izolarea termică a conductelor, dotarea cu dispozitive de reglare pentru încalzirea și prepararea apei calde de consum, înlocuirea, reabilitarea componentelor instalației interioare etc.);
- achiziționarea și montarea de sisteme de ventilare mecanică cu recuperare a căldurii;
- lucrări de reabilitare/modernizare a sistemului de iluminat aferent clădirii (înlocuirea corpurilor și/sau surselor de iluminat fluorescent și incandescent cu corpuri/surse cu tehnologie LED, utilizarea senzorilor de mișcare/ prezență sau programatoare orare pentru comanda instalațiilor de încălzire și răcire);
- montarea de elemente de tâmplărie cu vitraj cu control solar sau sisteme de umbrire exterioară (obloane, jaluzele etc.) cu reglare manuală sau cu reglare automată inteligentă;
- efectuarea unor cheltuieli aferente altor intervenții ocazionate de implementarea măsurilor de mai sus (creșterea etanșeității la aer a anvelopei clădirii și la montarea tâmplăriei termoizolante, repararea acoperişului tip terasă/ şarpantă, demontarea instalaţiilor şi a echipamentelor montate aparent pe faţadele/ terasa clădirii etc.);
- elaborarea certificatului de performanță energetică și efectuarea auditului energetic înainte și după intervenție (maximum 1.500 de lei); potrivit sursei citate anterior.
După cum se arată și în ghid, finanțarea se va acorda o singură dată, iar, pentru a putea primi bani de la stat, posibilul beneficiar trebuie să instaleze echipamente și aparate electronice noi.