Se dau bani de la stat pentru mii de elevi. Singura condiție pentru a beneficia de tichete în valoare de 500 de lei
Sute de mii de elevi vor beneficia de ajutor financiar din partea statului, începând cu luna aprilie, primind astfel tichete în valoare de 500 de lei. Anunțul a fost făcut de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene și se adresează unei categorii de copii.
Care sunt condițiile de acordare ale tichetelor
Începând cu luna aprilie, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a anunțat că va da startul unui proiect care are ca scop susținerea unei anumite grupe de elevi. Astfel, toți copiii care întrunesc condiția impusă de acest proiect vor primi suma de 500 de lei în format electronic, o o singură dată pe an.
Potrivit inițiatorilor proiectului, elevii care vor primi aceste tichete în valoare de 500 de lei sunt acei copii cu părinți care venituri extrem de mici și care nu-și permit să le asigure copiilor lor minimul necesar de rechizite sau haine.
Astfel, în această categorie de elevi intră copiii defavorizați, care fac parte din învățământul de stat preșcolar, primar și gimnazial. Aceștia vor putea folosi valoarea tichetelor pentru a-și achiziționa rechizite și haine.
Potrivit OUG nr. 133/2020, care are ca obiective principale stabilirea anumitor măsuri de sprijin pentru elevii defavorizați, aceste tichete sociale se vor acorda o singură dată pe an acelor elevi care provin din familii în care venitul lunar mediu pe membru de familie este de 50% din salariul de bază minim brut pe țară (adică 1.275 de lei).
Tichetele în valoare de 500 de lei vor fi emise pe un suport electronic, similar cu cel al cardurile bancare, astfel că beneficiarii îl vor putea utiliza pentru plata rechizitelor și hainelor.
Tichetele nu vor putea fi preschimbate în numerar
Tichetele vor fi acordate pe baza unor liste întocmite de autoritățile administrației publice locale, iar suma de 500 de lei va putea fi folosită exclusiv pentru achiziționarea de rechizite și haine, neputând fi preschimbată în numerar, transmite avocatnet.ro.
”Până la finalul lunii martie 2022 cardurile urmează să fie transmise către inspectoratele școlare județene, iar „în luna aprilie să înceapă distribuirea lor către beneficiarii finali, inclusiv să fie virate pe carduri sumele alocate pentru anul școlar în curs”, a transmis Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene.