Se complică ancheta accidentului din Pantelimon. Ce a consumat adolescentul fără permis care a ucis un copil
Continuă ancheta în cazul accidentului de lângă parcul Pantelimon, de vara aceasta, în care un copil a murit pe loc și altul a fost grav rănit. Anchetatorii au stabilit că adolescentul fără permis care a provocat accidentul se afla sub influența unor substanțe interzise.
Autorul accidentului de lângă parcul Pantelimon era drogat
În luna iulie, un copil a murit și altul a fost grav rănit după ce un adolescent fără permis de conducere a intrat în plin cu mașina în ei, lângă parcul Pantelimon. Anchetatorii i-au prelevat atunci șoferului probe biologice, iar ancheta toxicologică a stabilit că tânărul consumase cannabis înainte de a provoca tragedia.
În urma rezultatelor analizelor, anchetatorii au schimbat încadrarea legală. Adolescentul fusese acuzat de ucidere din culpă, însă acum mai are încă un dosar penal, pentru conducere sub influența substanțelor interzise. Acum, adolescentul este acuzat de omor și vătămare corporală, pe lângă celelalte capete de acuzare pe care le are.
Potrivit anchetatorilor, adolescentul de 16 ani care nu avea permis de conducere, se afla într-un apel video și inhala gaz ilariant în momentul în care a provocat tragedia. Băiatul pe care l-a lovit cu mașina a murit pe loc, iar sora lui a fost grav rănită și a ajuns la spital, medicii fiind nevoiți să îi amputeze piciorul.
”În urma administrării mijloacelor de probă, la data de 29.08.2024, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina inculpatului minor, în vârstă de 16 ani, din infracţiunile de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, conducere a unui vehicul fără permis de conducere şi părăsire a locului accidentului, în infracţiunile de omor, tentativă de omor, conducere a unui vehicul fără permis de conducere şi părăsire a locului accidentului”, anunța, în urmă cu o lună, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, potrivit unui comunicat de presă.
Droguri, pe lângă gazul halucinogen
Până la rezultatul probelor toxicologice, minorul era acuzat de faptul că inhala un gaz care se folosește în anestezie, însă acum s-a descoperit că el consumase și droguri înainte de a se urca la volan. A condus mașina pe o distanță de 145 de metri, provocând accidentul mortal.
”Minorul nu deţinea permis de conducere, nu avea abilităţi necesare pentru manevrarea unui autoturism în condiţii de minimă siguranţă pentru pietonii care circulau, în condiţiile în care victimele minore se deplasau prin parcare pe partea stângă, în faţa inculpatului care avea o bună vizibilitate a acestora, nu era atent la drum fiind implicat într-un apel telefonic video, avea o mână ocupată cu un balon din care inhala protoxid de azot (gaz ilariant) şi se afla sub efectele acestuia – stare de euforie, ameţeală şi sedare uşoară.
A rezultat, aşadar, că inculpatul minor a fost indiferent faţă de consecinţele manipulării, în condiţiile arătate mai sus, a unui a unui autoturism, acceptând că acţiunile sale pot duce la decesul sau rănirea gravă a uneia sau mai multor persoane, conducând în modul arătat mai sus vehiculul într-o zi de duminică, într-o parcare situată în imediata apropiere intrării în parc, într-o zonă circulată de numeroşi pietoni. Astfel, deşi nu a urmărit producerea rezultatului, constând în uciderea unui minor şi rănirea gravă a altuia, inculpatul a acceptat aceste urmări, acţionând cu intenţie indirectă”, au mai precizat procurorii.