Vacanța de iarnă ar putea fi reintrodusă în luna februarie. De câte zile libere vor beneficia elevii

de: Rosu Ioana
09 02. 2022

Vești bune pentru elevii din România! Vacanța de iarnă ar putea fi reintrodusă, după ce Asociatia Transportatorilor pe Cablu a lansat o petiție online prin care solicită acest lucru, începând cu anul următor. Până în acest moment, petiția a adunat numeroase semnături, iar șansele ca elevii să aibă din nou vacanță de iarnă sunt foarte mari.

Care sunt argumentele asociaței

Pentru ca nemulțumirile reprezentanților Asociației Transportatorilor pe Cablu să fie auzite, aceștia au creat o petiție care să ajungă în atenția Guvernului. Astfel, prin intermediul cererii, asociația solicită o vacanță de iarnă, de două săptămâni, pentru copii în anul școlar 2022 – 2023.

Principalele motive sunt acelea de menținere a sănătății fizice și psihice a copiilor, cât și alinierea cu restul țărilor în care se practică sporturile de iarnă. Pentru a-și susține scopul, asociația a oferit mai multe argumente cu ajutorul cărora să-și susțină scopul. Printre principalele motivații se regăsesc cele referitoare la beneficiile sportului de iarnă în viața oricărui copil, indiferent de țara în care se află.

1. O minte sănătoasă nu se poate dezvolta decât într-un corp sănătos;

2. Activitățiile în aer liber iarna ajută la creșterea imunității copiilor;

3. Toate țările cu munți din Europa (Germania, Austria, Italia, Polonia, Slovacia, Elveția, Franța, Cehia șamd ) au vacanțe de iarnă, în februarie de 2 săptămâni. În Germania, de pildă, autoritățile au numit vacanța de la final de februarie “Sportferien”, adică vacanța pentru sport;

4. Sistemul educațional din România a fost implementat în ultimii 32 de ani în așa fel încât copiii să beneficieze de o vacanță de iarnă. Excepție de la această regulă o fac doar 2 ani școlari 2019-2020, respectiv 2021-2022;

Dezavantajele lipsei unei vacanțe de iarnă

Asociația a prezentat o parte dintre numeroasele dezavantaje pe care le are această decizie de a le răpi copiilor vacanța de iarnă.

5. România devine singură țară din blocul comunitar cu reliefe montane care NU va avea vacanță de iarnă;

6. Implicaţiile sociale şi economice pe care le aduce această vacanță întregii industrii turistice montane cât și beneficiarilor /furnizorilor/ servicilor de pe orizontală;

Consecințele lipsei vacanței copiilor din februarie sunt: aglomerații pe drumurile care duc în statiuniile montane;

1. cozi la instalațiile de transport pe cablu la sfârșit de săptămâna;
2. prețuri mari la transportul pe cablu la sfârșit de săptămână;
3. prețuri mari la cazări;
4. temporizarea sau stoparea a noi investiții private în turismul montan;
5. Dispariția unei profesii (monitorii de schi ), care nu vor putea avea o activitate coerentă din 10-16 zile / an)”, au arătat transportatorii pe cablu în petiția creată.