Școli închise în urma inundațiilor din Galați. Ministerul Educației a decis suspendarea cursurilor în 25 de unități de învățământ
Ploile au făcut ravagii în mai multe localități din județul Galați. Nu doar locuințele au fost afectate, ci și mai multe școli. O parte dintre elevi nu se vor întoarce luni la cursuri, după cum a anunțat Ministerul Educației, din cauza situației în care se află școlile lor. Lista unităților de învățământ care au suspendat cursurile pentru luni și marți.
25 de școli închise în Galați
Inundațiile din weekend au provocat pagube materiale importante în județul Galați, dar și pierderi de vieți omenești. În urma inundațiilor, autoritățile au decis să suspende cursurile în 25 de școli din județ, pentru zilele de luni și marți. Astfel, elevii care învață în aceste unități nu vor merge la cursuri pe 16 și pe 17 septembrie. Lista școlilor închise în urma inundațiilor cuprinde:
- Şcoala Gimnazială „Prof. Emil Panaitescu”, comuna Cudalbi, precum şi Grădiniţa cu Program Normal Nr. 1;
- Liceul Tehnologic Nr. 1, comuna Cudalbi, inclusiv structura Grădiniţa cu Program Normal Nr. 2;
- Liceul Tehnologic „Costache Conachi”, comuna Pechea, inclusiv Şcoala Gimnazială Nr. 4 şi Grădiniţa cu Program Normal „Violeta”;
- Şcoala Gimnazială „Al. Moruzzi”, comuna Pechea, inclusiv Şcoala Gimnazială Nr. 1, Şcoala Gimnazială Nr. 3 şi Grădiniţa Nr. 3;
- Grădiniţa cu Program Normal nr. 1 Corod – structură a Liceului Tehnologic Nr. 1, comuna Corod;
- Şcoala Gimnazială „Elena Doamna”, comuna Cuza Vodă, inclusiv Grădiniţa cu Program Normal „Prichindel”;
- Şcoala Gimnazială Nr. 1, comuna Suhurlui, inclusiv structura Grădiniţa cu Program Normal Nr. 1;
- Şcoala Gimnazială Nr. 1, comuna Slobozia Conachi, inclusiv Grădiniţa Nr. 1, Şcoala Primară 1 Izvoarele şi Grădiniţa Nr. 1 Izvoarele;
- Şcoala Gimnazială „Dumitru Capraru”, comuna Griviţa, inclusiv Grădiniţa cu Program Normal Nr. 1 Griviţa şi Grădiniţa cu Program Normal Nr. 1 Călmăţui;
- Şcoala Gimnazială „Elena Negri”, comuna Costache Negri, dar şi Grădiniţa cu Program Normal „Elena Negri”.
Elevi relocați și în județul Vaslui
Autoritățile au transmis că în cazul școlilor închise din județul Galați, nu este posibilă desfășurarea cursurilor în regim online.
„Precizăm că situaţia actuală nu permite, în cazurile menţionate, desfăşurarea cursurilor în format online. Consiliile de administraţie ale unităţilor de învăţământ aflate în situaţia de a suspenda activitatea didactică vor stabili măsuri privind parcurgerea integrală a programei şcolare”, arată Ministerul Educaţiei.
În Vaslui, plafonul unei săli de clasă a fost afectat de infiltrațiile de apă. Este vorba despre Școala Gimnazială „Ștefan Ciobotărașu” Lipovăț, iar elevii a două formațiuni din această școală vor fi relocați, au mai transmis autoritățile.
Între timp, a crescut numărul victimelor inundațiilor. Cinci oameni și-au pierdut viața din cauza viiturii până în acest moment și alte câteva sute au rămas pe drumuri, după ce apa le-a intrat în case.