Schimbări majore pentru carantină și izolare. Nu doar persoanele sunt afectate. Decizia Guvernului
Guvernul Orban va adopta luni proiectul de lege care face acordul între textele normative referitoare la carantină, izolare şi internarea obligatorie și deciziile CCR. Proiectul de lege va fi trimis în Parlament, unde poate fi modificat de majoritatea parlamentară. La începutul şedinţei de Guvern, premierul Ludovic Orban a criticat din nou CCR, numind-o filială a PSD.
Schimbări majore la carantină și izolare. Nu doar persoanele sunt afectate. Decizia Guvernului
Curtea Constituțională a României a considerat că textele de lege privind internarea obligatorie şi carantina în timpul epidemiei sunt neconstituţionale, pentru că sunt lipsite de claritate şi previzibilitate. În plus, acestea au un caracter incert şi dificil de anticipat şi nu oferă garanţii privind respectarea unor drepturi şi libertăţi fundamentale. CCR susţine că instituirea carantinei în țara noastră prin OUG reprezintă o veritabilă privare de libertate, precum şi o restrângere a drepturilor fundamentale.
”Exista bază legală şi înainte. Pun aşa o întrebare: unde am fi fost dacă nu am fi putut lua aceste măsuri? Noi am avut o expunere uriaşă pentru persoanele care au venit din ţări cu un nivel foarte răspândit al epidemiei. Dacă nu am fi avut acest instrument de carantinare am fi avut probabil de 10-20 de ori mai multe cazuri. Instituţiile nu trebuie să facă jocuri politice”, a replicat premierul Ludovic Orban.
Articolele principale din lege:
Art. 2 În înţelesul prezentei legi se definesc următorii termeni: a) „carantina persoanelor” reprezintă o măsură de prevenire a răspândirii bolilor infecto-contagioase, constând în separarea fizică a persoanelor sănătoase, suspecte de a fi infectate sau purtătoare ale unui agent patogen, de alte persoane, în spatii special desemnate de către autorităţi, la domiciliu sau în locaţia declarată de către persoana carantinată
b) „carantina bunurilor” reprezintă o măsură de prevenire a răspândirii bolilor infecto-contagioase, prin care se urmăreşte separarea bagajelor, containerelor, mijloacelor de transport sau altor bunuri suspecte de contaminare
Ce este izolarea
d) „izolarea” reprezintă o măsura care constă în separarea fizică a persoanelor bolnave cu o boala infecto-contagioasă sau a persoanelor purtătoare ale unui agent patogen în vederea monitorizării stării de sănătate, aplicării unui tratament adecvat în scopul vindecării şi reducerii gradului de contagiozitate;
(1) Carantina persoanelor în spaţii special desemnate, la domiciliu sau la o locaţie declarată se instituie pentru o durată stabilită conform datelor ştiinţifice oficiale disponibile, cu privire la persoanele sănătoase, suspecte de a fi infectate sau purtătoare ale unui agent patogen, care:
a) sosesc din zone în care riscul epidemiologic este ridicat, conform datelor epidemiologice transmise la nivel naţional, european si internaţional de către organismele competente în domeniu; b) au venit în contact cu persoane confirmate cu o boala infectocontagioasă.
(4) Izolarea în unitatea sanitara sau locaţiile în care personalul unităţilor sanitare desfăşoară activitate medicală specifică, se instituie pentru persoanele cu semnele si simptomele sugestive pentru bolile infecto-contagioase stabilite prin hotărâre a Guvernului sau persoanele purtătoare de agenţi patogeni ai acestor boli, pentru care se impune internarea obligatorie, conform reglementarilor în vigoare, pentru o durata conform datelor ştiinţifice oficiale şi în funcţie de evoluţia patologiei respective pentru fiecare pacient.
Art. 14 Regimul sancţionator
(1) Nerespectarea masurilor prevăzute la art. 5 alin (1), (2) si (4) de către persoanele carantinate constituie contravenţie si se sancţionează cu amenda contravenţională de la 5.000 lei pana la 10.000 lei.
(2) Nerespectarea masurilor prevăzute la art. 5 alin (3) de către persoanele fizice si juridice care deţin cu orice titlu sau manipulează bunurile constituie contravenţie si se sancţionează cu amenda contravenţională de la 500 lei la 1.500 lei pentru persoanele fizice si de la 10.000 lei la 20.000 lei pentru persoanele juridice,
(3) Pentru nerespectarea masurilor prevăzute la art. 5 alin (3) se poate dispune si măsura complementara de confiscare a bunurilor.
(4) Pentru nerespectarea masurilor prevăzute la art. 5 alin (5) de către persoanele izolate in unitatea sanitara sau in locaţiile in care personalul unităţilor sanitare desfăşoară activitate medicala specifica constituie contravenţie si se sancţionează cu amenda contravenţională de la 10.000 lei la 20.000 lei in măsura in care fapta nu este săvârşită astfel încât sa constituie infracţiunea prevăzută la art. 352 – Cod penal privind zădărnicirea combaterii bolilor.