Schimbări în Codul Muncii 2020. Ce recompense primesc angajații

de: Ana Chivu
22 06. 2020

Iată schimbările în privința muncii suplimentare pentru 2020! Care sunt recompensele angajaților, interdicțiile lor și ce amenzi trebuie să aibă în vizor. Regimul sancționatoriu pentru munca în plus nelegală are acum parte de noi schimbări.

Schimbări în Codul Muncii 2020. Recompense, interdicții și amenzi

Schimbări mari pentru angajați și angajatori în ceea ce privește munca suplimentară. Codul Muncii prevede un context în care se poate presta peste program. Aici se pot identifica detalii despre cine nu poate să lucreze în aceste condiții și care sunt cei care vor beneficia de recompense. O sancțiune dură vine în dreptul celor care lucrează mai mult decât au semnat în contract că vor munci, în cazul contractelor cu timp parțial. Orele în plus de muncă trebuie răsplătită în consecință. Durata maximă a timpului de lucru este de 48 de ore/săptămânal, incluzând orele suplimentare, arată Codul Muncii. Condiția, dacă se depășesc cele 48 de ore, este ca media orelor lucrate, calculată pe o perioadă de referință de patru luni calendaristice, să nu depășească cele 48 de ore/săptămână. De asemenea, munca peste programul normal nu poate fi impusă salariatului. 

  • „Munca suplimentară nu poate fi efectuată fără acordul salariatului, cu excepția cazului de forță majoră sau pentru lucrări urgente destinate prevenirii producerii unor accidente ori înlăturării consecințelor unui accident.  Efectuarea muncii suplimentare peste limita stabilită potrivit prevederilor art. 114 (adică peste durata legală a timpului de lucru – n.red.) sau 115 (sectoarele de activitate unde se lucrează peste opt ore pe zi – n.red.), după caz, este interzisă, cu excepția cazului de forță majoră sau pentru alte lucrări urgente destinate prevenirii producerii unor accidente ori înlăturării consecințelor unui accident” Verifică și Codul Rutier
    „- Codul Muncii

Schimbări în Codul Muncii în privința orelor suplimentare

Recompensarea muncii peste program

-prin ore libere plătite în următoarele 60 de zile calendaristice după efectuarea orelor suplimentare (în aceste condiții salariatul beneficiază de salariul corespunzător pentru orele prestate peste programul normal de lucru);
-dacă nu e posibilă varianta de mai sus, munca suplimentară va fi plătită salariatului prin adăugarea unui spor la salariu corespunzător duratei acesteia (sporul nu poate fi mai mic de 75% din salariul de bază).