Schimbări de la 1 aprilie. Ce valoare vor avea tichetele de masă

de: Andrei Simion
21 03. 2020

Nu, nu este păcăleala de 1 aprilie, este adevărat! Legea care modifică valoarea acestor tichete a fost promulgată vineri de preşedintele României și care va fi publicată în Monitorul Oficial.

Schimbări de la 1 aprilie

După ce în septembrie 2019 Senatul a adoptat un proiect de lege care prevedea majorarea valorii nominale a tichetelor de masă de la 15 lei la 20 de lei și noile prevederi intrau în vigoare pe data de 1 octombrie, anul trecut, iată că acum o nouă modificare a legii va intra în vigoare, imediat ce va fi publicată în Monitorul Oficial. Un nou proiect de lege a fost adoptat în luna februarie de Camera Deputaţilor şi trimis spre promulgare la data de 2 martie.

Schimbări de la 1 aprilie. Ce valoare vor avea tichetele de masă

„Valoarea nominală a unui tichet de masă nu poate depăşi suma de 20 de lei. Prevederile prezentei legi intră în vigoare la data de întâi a lunii următoare celei în care prezenta lege se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Valoarea actuală nominală a unui tichet de masă este de 15,18 lei (înainte de impozitare) şi nu este suficientă pentru a cumpăra o masă de prânz, în condiţiile în care valoarea medie a unei mese de prânz este de 21,40 lei. Tichetele de masă au o eficienţă remarcabilă în generarea de consum, locuri de muncă şi venituri bugetare, ca urmare a efectului de rostogolire a impactului lor pe şase valuri succesive de impuls economic. Fiecare leu acordat în tichete de masă aduce încasări bugetare de 40 de bani, iar pentru fiecare leu de contribuţii sociale scutite de la plată sunt injectaţi în economia locală aproape 4 lei”, susţin iniţiatorii.

Ce valoare vor avea tichetele de masă

Pentru acest proiect de lege care prevedea majorarea valorii nominale a tichetelor de masă de la 15 lei la 20 de lei, a ajuns la președintele Iohannis, în vederea promulgării, au fost înregistrate 267 de voturi ”pentru”. Toți reprezentanții grupurilor parlamentare au fost în favoarea acestei inițiative. Iniţiatorii acestui proiect de lege au motivat că tichetul primit în prezent de angajaţi nu poate acoperi costurile unei mese. De asemenea, un alt argument pentru susținerea proiectului a fost aceea că valoarea tichetului de masă în România este printre cele mai mici din România.

Schimbări de la 1 aprilie. Ce valoare vor avea tichetele de masă

Așadar, se modifică articolul 14 din Legea nr 165/2018, privind acordarea biletelor de masă. De aceste bilete beneficiază în jur de 2 milioane de români. În acest proiect de lege se prevede că „valoarea nominală a unui tichet de masă nu poate depăși 20 de lei”. România nu stă foarte bine în materie de tichete de valoare. Potrivit unui clasament, citat de Antena 3, România se află pe ultimul loc în Uniunea Europeană în ce privește valoarea unui bon de masă. Contravaloarea în euro a unui tichet de masă este de 3,21. Spre exemplu, în Belgia, un bon de masă valorează 8 euro, în timp ce în Grecia, valoarea unui tichet de masă este de 6 euro. Astfel de tichete se acordă lunar salariaților, iar destinația este doar pentru achiziția alimentelor sau achitarea meselor. Pe de altă parte, valoarea stabilită fiind una maximală. aceasta poate fi mai mică, în funcție de deciziile angajatorilor.