Schimbarea majoră care poate apărea în Codul Rutier 2023. Rămâi pe loc fără mașină
O schimbare majoră are șanse mari să apară în Codul Rutier 2023. În funcție de nevoile și realitatea de pe drumurile publice de la noi din țară, legislația ce se aplică șoferilor din România trebuie să se adapteze. Dacă proiectul depus deja va primi vot pozitiv din partea Parlamentului, conducătorii auto vor fi nevoiți să țină cont de faptul că o să apară o nouă situație în care ar putea să rămână fără mașină.
Posibilă nouă schimbare în Codul Rutier 2023
Se pare că începutul acestui nou an are toate șansele să aducă vești proaste pentru conducătorii auto de la noi din țară. Ar putea să apară o schimbare importantă în Codul Rutier 2023, prin care se va introduce o nouă situație în care oamenii legii vor putea să rețină autoturismele ce circulă pe drumurile publice din România.
Guvernul ar putea să adopte o modificare a legislației rutiere în vigoare. Proiectul a fost deja depus, urmând să fie supus votului în Parlament.
Propunerea ce a ajuns pe masa autorităților prevede ca șoferii descoperiți în timp ce conduc un autovehicul al cărui talon a fost reținut să rămână fără mașini.
Proiectul a apărut la propunerea deputatului Cristian Ichim, care susține că inițiativa este una importantă pentru asigurarea siguranței participanților la trafic.
„Viaţa are prioritate şi nu trebuie să ţină cont de un partid sau altul”
Potrivit acestuia, proiecul de lege a fost depus la Senat, urmându-și parcursul legislativ până la votul final din Camera Deputaţilor. Ichim a punctat că „viaţa are prioritate şi nu trebuie să ţină cont de un partid sau altul”.
„Există un număr foarte mare de conducători auto care nu sunt conştienţi de faptul că au în mână o armă, în condiţiile în care depăşesc viteza legală admisă, iar când discutăm o viteză de peste 100 de km/h, putem vorbi despre o armă.
Iniţiativa este depusă la Senat, îşi va urma parcursul legislativ şi când va ajunge la Camera Deputaţilor şi va avea votul final, eu sper că în discuţii cu colegii parlamentari vom găsi formula cea mai adecvată pentru modificarea finală.
Am avut discuţii cu colegii parlamentari şi vă spun ceea ce am susţinut de la începutul mandatului: viaţa are prioritate şi nu trebuie să ţină cont de un partid sau altul”, a declarat Cristian Ichim, potrivit Antena 3.
Citește și: Indicatorul auto care îi pune în dificultate pe șoferii români. Se dau amenzi mari