Schimbare majoră la ANAF. Sute de mii de români vor profita după această decizie
De la începutul lunii aprilie, ANAF oferă românilor posibilitatea înregistrării electronice în sistemul One Stop Shop – OSS a firmelor care comercializează bunuri sau prestează servicii pentru persoanele fizice din Uniunea Europeană.
Schimbare la ANAF: Noi facilități ale portalului instituției. Românii au posibilitatea înregistrării electronice în sistemul One Stop Shop – OSS
Portaflul www.anaf.ro oferă ocazia îregistrării electronice în sistemul One Stop Ship – OSS (Regim special de TVA), conform unui comunicat al Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF). Așadar, având în vedere directiva pachetului TVA privind comerțul electronic, din data de 1 iulie 2021 întregul sistem OSS va deveni operațional. El va facilita companiilor declararea electronică și plata taxei pe valoarea adăugată (TVA) aferentă anumitor categorii de bunuri și servicii Business-to-Consumer B2C.
„Începând cu 1 aprilie 2021, portalul www.anaf.ro oferă posibilitatea înregistrării electronice în sistemul One Stop Shop – OSS (Regim special de TVA). În conformitate cu prevederile Directivei TVA nr. 112/2006 referitoare la implementarea „pachetului TVA privind comerţul electronic”, de la data de 1 iulie 2021 întregul sistem OSS va deveni operaţional, facilitând companiilor declararea electronică şi plata taxei pe valoarea adăugată (TVA) aferentă anumitor categorii de bunuri şi servicii B2C (Business-to-Consumer).
Utilizarea sistemului este opţională, simplificarea constând în faptul că sistemul oferă oportunitatea ca respectivele companii să nu se mai înregistreze şi să declare TVA în fiecare dintre statele membre UE în care datorează TVA, dar să beneficieze de servicii electronice pentru îndeplinirea acestor obligaţii prin intermediul Statului Membru de Identificare”, explică autoritățile în comunicat.
Pașii urmați
„În practică, o persoană impozabilă care este înregistrată în regimul special de TVA OSS într-un stat membru UE (statul membru de identificare) va transmite electronic declaraţii de TVA OSS în care sunt detaliate livrările care pot fi declarate în sistemul respectiv OSS împreună cu TVA datorată. Declaraţia TVA este transmisă trimestrial în schema UE şi schema non-UE şi lunar în schema de import.
Aceste declaraţii de TVA OSS sunt apoi transmise de către statul membru de identificare către statele membre de consum corespunzătoare printr-o reţea de comunicaţii securizată. Ulterior, statul membru de identificare efectuează si transferul catre statul membru de consum a platii TVA cuvenite, incasata de la contribuabil.
Declaraţia de TVA OSS nu înlocuieşte declaraţia de TVA pe care o persoană impozabilă trebuie să o depună în temeiul obligaţiilor sale interne de TVA”, se mai arată în document.