Scene uluitoare la Asia Express! Ce a urmat după ce Alex Abagiu l-a sărutat pe Radu

Scene uluitoare la Asia Express! Ce a urmat după ce Alex Abagiu l-a sărutat pe Radu

În ediția ”Asia Express” difuzată aseară, pe Antena 1, o parte din concurenții reality show-ului s-au pregătit pentru a deveni actori la opera chineză. Ajunși în Taiwan, bucuria, dar și surprinderea tuturor a fost mare, iar acestea au ajuns la cote înalte după ce vedetele l-au văzut pe Alexandru Abagiu sărutându-și partenerul de joc, pe Radu Vlăduț, de ”amorul artei”.

Asia Express. Alex Abagiu l-a sărutat pe Radu

În ediția trecută de la ”Asia Express”, trei echipe – Speak și Ștefania, Răzvan Fodor și chef Sorin Bontea, Alex Abagiu și Radu Vlăduț – și-au petrecut seara făcând repetiții, alături de câțiva actori de la opera chineză dintr-un oraș din Taiwan. Ulterior, vedetele au susținut câte un spectacol în limba mandarină, dar pe cât posibil, căci, pentru amuzamentul tuturor ori pentru a scăpa din situația numită ”penibilă” de Fodor, au spus două cuvinte în limba mandarină, apoi au continuat în limba română. Cei care au atras atenția au fost Alex Abagiu și Radu Vlăduț, porecliți ”Abagii” de toate echipele din competiție.

„Eu sunt o femeie educată, bă, fraiere! Sunt genul de femeie pe care tu nu o s-o ai niciodată! Știi de ce? Pentru că sunt superbă, sunt o femeie superbă, iar tu ești un l#^@giu de c….t, asta ești!”, a spus, autoironic, Alex Abagiu, în timp ce se uita la partenerul lui de joc, Radu, alături de care a performat.

„A venit momentul acela de condamnare”

În final, conform partiturii, Abagiu a fost nevoit să îl sărute pe obraz pe amicul său. Gestul lui i-a luat prin surprindere pe toți cei prezenți, care s-au amuzat și au aplaudat frenetic.

„Ați fost minunați! Bravo! Și acum, am să rog publicul să voteze cu echipa care i-a plăcut cel mai mult”, a spus Gina, încântată de prestația băieților. „Mi s-a părut că a venit momentul acela de condamnare”, a spus Radu Vlăduț, înainte de a intra pe scenă.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI