Scene incredibile în Vâlcea, după ce o femeie de 70 de ani şi-ar fi ucis cumnatul cu un topor. Ce se întâmplă cu femeia acum

de: Ionuț Vieru
08 11. 2021

O femeie în vârstă de 70 de ani, din comuna Livezi, a fost arestată, fiind cercetată pentru omor calificat. Aceasta și-ar fi ucis cumnatul cu mai multe lovituri de topor, aplicate în zona capului, potrivit Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea.

Crimă înfiorătoare în Vâlcea

Potrivit aceleiași surse, crima ar fi avut loc sâmbătă după-amiază. Victima, în vârstă de 75 de ani, dormea pe marginea unui drum, foarte aproape de casa lui părintească, moment în care a fost atacat de femeie, fiind lovit de mai multe ori în zona capului cu toporul.

“Din probatoriul administrat în cauză, până la acest moment al urmăririi penale a rezultat faptul că, în ziua de 6.11.2021, în jurul orei 15,40, pe fondul unei relaţii conflictuale vechi pe care inculpata, în vârstă de 70 de ani, o avea cu soţia victimei, cumnatul său, în vârstă de 75 de ani, observând-o pe victimă în timp ce se afla culcată în afara părţii carosabile a DN 67 B, din comuna Livezi, lângă gardul fostei case părinteşti a acestuia.

A luat hotărârea de a suprima viaţa victimei, scop în care inculpata s-a înarmat cu un topor pe care l-a luat de la locuinţa sa, situată în apropierea locului unde se afla culcată victima, şi s-a deplasat în acel loc, aplicându-i victimei, cu cruzime, lovituri repetate în cap, atât cu muchia, cât şi cu partea tăietoare a respectivului topor, zdrobind efectiv capul victimei şi provocându-i, în acest mod, decesul”, se arată în comunicatul Parchetului Vâlcea.

Femeia a fost arestată preventiv pentru 30 de zile, urmând să fie cercetată în continuare până la lămurirea cauzei sub toate aspectele.

Un bărbat și-a înjunghiat soția și fetele gemene

O altă crimă șocantă a avut loc în Roman, județul Neamț, sâmbătă dimineața. Un bărbat, în vârstă de 40 de ani, și-a înjunghiat soția și fetițele gemene. Din păcate, una dintre fetițe a decedat. Criminalul spune că s-au acumulat presiuni psihice din cauza soției, a soacrei și a cumnatei, dar și probleme la locul de muncă.

Marius Ianuș, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamț, a declarat că bărbatul a luat un cuțit și a atacat-o pe soția sa, care dormea împreună cu una dintre gemene. După ce și-a înjunghiat soția, femeia a fugit din casă și a anunțat vecinii. Bărbatul, rămas în casă, și-a înjunghiat cele două fetițe.

Victimele au ajuns în stare critică la spital. Una dintre fetițe, în vârstă de 2 luni și jumătate, a decedat. Aceasta a ajuns la spital în stop cardiac, cu plăgi înjunghiate la nivelul toracicului și la nivelul abdomenului. Cea de-a doua fetiță se află la Spitalul Sf. Maria din Iași.