Scăpăm de caniculă, vine urgia! Urmează 3 zile de furtuni, vijelii și ploi puternice. Zonele afectate
După o perioadă lungă de caniculă, cu temperaturi de peste 40 de grade Celsius, meteorologii anunță o perioadă de furtuni și vijelii. Ce zone ale țării vor fi afectate, aflați în rândurile următoare.
Avertizare de furtuni, vijelii și ploi puternice
După cea mai călduroasă perioadă din istoria meteorologiei, specialiștii anunță că urmează 3 zile cu ploi torențiale și temperaturi mai suportabile în regiunile sudice și sud-estice.
Potrivit meteorologilor, cele mai mari cantități de apă vor fi în Muntenia, Dobrogea și unele zone montate. Ploile și furtunile revin în România în perioada 24 – 26 iulie 2024.
ANM anunță temperaturi scăzute, după o lună de caniculă
După mai multe săptămâni de Cod roșu de caniculă, directorul ANM a anunțat că temperaturile vor scădea chiar și până la 21 de grade Celsius. În zonele montante și de deal vor fi furtuni puternice.
Se vor acumula cantități chiar și de 25-30 de litri pe metru pătrat, izolat 40-50 de litri. Totodată, nu vor lipsi vijeliile, vântul puternic și grindina.
„Nu vor lipsi fenomenele de instabilitate, în special în zona de munte, în zonele de deal, dar și la nivel local în restul țării.
Dacă primele zile din săptămâna, care a debutat deja, vor fi caracterizate în mod deosebit de o vreme călduroasă, chiar caniculară în partea de sud, sud-est, sud-vest a țării, zilele de joi și vineri vor fi caracterizate de un regim de temperaturi în scădere.
Valorile maxime nu vor mai depăși cel mult 29-30 de grade, dar și fenomenele de stabilitate vor fi de interes în cea mai mare parte a țării.
Vorbim de averse care la nivel local pot cumula cantități de 25-30 de litri pe m2, izolat 40-50 de litri pe m2. E posibil să vorbim din nou de intensificări ale vântului cu aspect de vijelie și izolat căderi de grindină”, a precizat Elena Mateescu.
Ciclon cu furtuni violente în mai multe zone din ţară
O bună parte din țară încă se află sub valul intens de căldură, dar în același timp, mai multe zone sunt sub alertă cod galben și portocaliu de furtuni puternice.
De exemplu, un acoperiș al unui bloc din municipiul Giurgiu a fost smuls și a căzut peste mai multe mașini. Într-una dintre acestea se afla și o persoană. Din fericire, nu a fost rănită.
„Acoperişul de pe un bloc situat pe B-dul Mihai Viteazul din municipiul Giurgiu a fost luat de vânt, în urma cu puţin timp. În cădere, acesta a avariat uşor două autoturisme”, a transmis, luni, ISU Giurgiu.
ANM a emis luni seara avertizări cod galben de vreme severă în mai multe județe din țară.