Scandalul „Revelionul TVR” continuă. Mugur Mihăiescu i-a declarat război deputatului USR, Iulian Bulai. Ce îi va face de acum înainte
Scandalul uriaș izbucnit în urma Revelionului de la TVR 2021 este departe de a se termina. După ce președintele Comisiei pentru Cultură din Camera Deputaților, Iulian Bulai, a acuzat Televiziunea Română că a avut de Revelion „un program plin de bășcălie la adresa a tot ce înseamnă pandemie”, mai multe voci publice s-au arătat pro și contra măsurilor pe care deputatul USR dorește să le ia împotriva conducerii TVR.
Mugur Mihăiescu, lovitură dureroasă pentru Iulian Bulai
Invitat în cursul serii de luni la emisiunea “Subiectiv”, moderată de Răzvan Dumitrescu, la Antena 3, Mugur Mihăiescu, alias “Garcea”, alături de alti invitați speciali au dezbătut din nou atitudinea necorespunzătoare pe care deputatul USR a avut-o la adresa conducerii TVR, cât și la adresa amfitrionului programului de de la Revelionul TVR, Mugur Mihăiescu.
Aceștia au contestat măsurile și criticile aduse de Iulian Bulai, în timp ce cunoscutul actor i-a declarat război președintelui Comisiei pentru cultură, arte și mijloace de informare în masă din Camera Deputaților, numindu-l nazist.
Profund deranjat de jignirea pe care deputatul USR i-a adus-o, și anume că este “conspiraționist”, luând în derizoriu orice măsură de protecție impusă de atutorități pentru binele sănătății publice, Mugur Mihăiescu i-a mai promis lui Iulian Bulai că, începând de săptămâna viitoare îi va dedica un episod pe săptămână în care îl va satiriza personal.
„Nazist e prea puțin pentru el”
Prin acest gest, actorul dorește să-l pedepsească pe politician, dar și să demonstreze că libera exprimare este un drept pe care nu i-l poate lua nimeni.
“Concluzia este clară. Vor să pună mâna pe TVR. Bănuiesc că au bătut palma să aibă TVR-ul. Dar faptul că individul al cărui nume nu îl mai pronunț mi-a spus mie în direct că sunt conspiraționist și a făcut în mediul public afirmațiile alea despre mine, îl anunț personal pe această cale, că începând de săptămâna viitoare, în fiecare săptămână va avea un episode cu el pe rețelele sociale, timp de trei luni, patru luni.
Voi face asta până când colegii dânsului nu-l mută de la Comisia de cultură și nu-i retrag sprijinul politic, astfel încât, după acest timp de zile, va fi personajul din USR de care USR-ul singur va dori să scape. Îi garantez acestui domn că de săptămâna viitoare va fi viral pe toate rețelele sociale de nu va mai putea să iasă nici măcar din casă. Acesta trebuie să știe că libertatea de expresie în umor, adică pamflet, este un drept pentru care eu am luptat.
Îmi cer scuze, dar nu i-am făcut pe domnii de acolo comuniști sau pe el comunist. Nu, pe el l-am făcut nazist și așa îl veți revedea în filmulețele mele. Pentru el cred că e puțin și nazist”, a declarat Mugur Mihăiescu, în direct, la Antena3.
Urmărește întreaga dezbatere aici: