Scandal monstru, la B1 TV. Un analist politic a părăsit studioul, după o ceartă aprinsă cu senatorul Marius Marinescu
Scandal monstru, la B1 TV, între un analist politic și senatorul Marius Marinescu! Primul dintre cei doi a decis să părăsească studioul emisiunii, după ce a izbucnit cearta foarte aprinsă. Totul în contextul alegerilor prezidențiale din această duminică, pe 10 noiembrie 2019.
Scandal monstru, la B1 TV. Un analist politic a părăsit studioul, după o ceartă cu Marius Marinescu
Mai exact este vorba despre analistul politic Alex Coita, care a avut o ceartă, chiar în fața camerelor de filmat, cu senatorul Marius Marinescu. Schimbul de replici care a putut fi urmărit de către telespectatori s-a desfășurat în ziua alegerilor prezidențiale. Primul tur al cursei electorale are loc în această duminică, pe 10 noiembrie 2019. Situația a devenit una tensionată într-un timp foarte scurt, deoarece Alex Coita a specificat faptul că generațiile mai în vârstă nu au făcut nimic pentru România, în ultimii 30 de ani.
Schimbul de replici dintre Alex Coita și Marius Marinescu, la B1 TV
”Cei tineri sunt supărați pe cei în vârstă pentru că nu au făcut mare lucru”, a spus Alex Coita, la B1 TV.
”Stați că nu este chiar așa… Tinerele… ușurel, dacă nu recunoaștem și lucrurile bune care s-au făcut… Hai să nu mai folosim locuințele care s-au făcut înainte, hai să nu mai folosim Transfăgărașanul… hai sa nu mai folosim Casa Poporului…”, a menționat Marius Marinescu.
”Sunteți mulțumit de țara asta așa cum a construit-o generația dumnevoastră?”, a specificat Alex Coita.
”Sigur că sunt mulțumit! Tinere, ușurel, nu te enerva. Ce s-a construit în ultimii 30 ani?! Dă-mi un singur exemplu”, a mai adăugat Marius Marinescu.
Moderatorul Tudor Barbu, din emisiunea în care erau prezenți analistul Alex Coita și senatorul Marius Marinescu, a intervenit, la un moment dat, spunând că ”Alex Coita se referise la ce au făcut generațiile născute prin anii 1950-1960 după anul 1990”, potrivit dcnews.ro.
”Nu știu… eu zic că cine are urechi poate să audă ce am zis. Normal că m-am referit la ce s-a făcut în ultimii 30 ani, nu la comunism. Aoleu! Ce e așa greu de înțeles?!”, a mai spus analistul Alex Coita.
”Când vă referiți la ultimii 30 ani, referiți-vă la corupție generalizată, la hoție, la sărăcie… Nu știu cine te trimite la televizor și cine te învață ce să zici”, a continuat și senatorul.
”Știu foarte bine la ce să mă refer. Nu-mi spuneți dumneavoastră ce să zic. Dumneavoastră cine sunteți?”, a mai spus analistul.
”Tu ești un papagal”, a putut fi auzit cum spune Marius Marinescu. Acela a fost și momentul în care analistul politic Alex Coita s-a ridicat și a plecat din studioul B1 TV, spre surpriza tuturor.