Scandal la FCSB din cauza celui mai bun fotbalist. „Zicea că nu poate să joace”. Mihai Stoica, dezvăluiri din vestiarul roș-albaștrilor

de: Sorin Barbu
17 02. 2023

Probleme uriașe la FCSB din cauza lui Malcom Edjouma, jucătorul care a marcat ultimele trei goluri ale echipei. Mihai Stoica a dezvăluit că mijlocașul francez a acceptat foarte greu ideea că trebuie să joace pe alt post și, din această cauză, s-a contrat cu antrenorii. Gigi Becali a refuzat pentru el o propunere de două milioane de euro.

Malcom Edjouma a refuzat postul care acum îi aduce oferte de milioane de euro

Malcom Edjouma este jucătorul cel mai în formă de la FCSB! A marcat trei goluri în ultimele două partide și a adus victoria în confruntările cu CFR Cluj și FC Voluntari. Fotbalistul francez a devenit atât de important încât Gigi Becali a refuzat o ofertă de două milioane de euro de la Ferencvaros, liderul din campionatul Ungariei. Dar toate aceste prestații au apărut după ce staff-ul tehnic de la FCSB i-a schimbat postul, o propunere pe care l-a început mijlocașul a refuzat-o categoric, spunând că nu crede că va da randament. Mihai Stoica a dezvăluit discuțiile din vestiar.

„Dacă ştiţi ce discuţii au fost, că el nu poate juca poziţia asta (n.r. – inter)… Întrebaţi-l pe Nicolae Dică ce discuţii au fost şi pe vremea aia, că el zicea că nu poate să joace mai sus. Edjouma zicea! Dică îl vedea mai sus. Dică nu l-a prins pe Şut, l-a prins foarte puţin, că el a fost accidentat cât a fost Nicolae Dică.

Ideea era că vorbisem şi cu Nicolae. Dacă vine Şut, Edjouma să urce puţin şi Edjouma zicea că nu poate să joace acolo. Eu îl văd şi optar, şi decar. El e un jucător care poate să facă diferenţa, se descurcă pe spaţii mici foarte bine. Nu mă aşteptam să marcheze atât de mult”, a declarat Mihai Stoica la Orange Sport.

Malcom Edjouma are 8 goluri și a dat 3 pase decisive în cele 31 de meciuri disputate pentru FCSB în acest sezon. În acest campionat a marcat de șase ori și se află pe locul doi în topul celor mai buni marcatori de la echipă, la egalitate cu Andrei Cordea. Primul loc este ocupat de Andrea Compagno, jucător cumpărat cu 1,5 milioane de euro.

Malcom Edjouma a fost cumpărat de FCSB cu 330.000 de euro, iar la finalul anului trecut s-a discutat că Gigi Becali ar vrea să-l dea înapoi la FC Botoșani, după ce i-a reproșat fotbalistului că se crede Maradona. În câteva partide, patronul a decis ca jucătorul francez să nu facă nici măcar parte din lot și l-a trimis în tribună.