Scandal la America Express. Alexia şi Aris Eram, ceartă în spatele camerelor cu Laura Giurcanu şi Sânziana Negru: „Eşti foarte ofticoasă”

de: Corina Oprea
19 12. 2023

America Express este tot mai aproape de final, iar presiunea și stresul își spun serios cuvântul în cazul fiecărui concurent. Ediția din 19 decembrie îi are în prim-plan pe Alexia și Aris Eram, care au ajuns la cuțite cu Laura Giurcanu şi Sânziana Negru. Deși erau prieteni, de data aceasta au scos la iveală adevărata față.

Cea mai grea probă de la America Express

Episodul 39 din America Express – Drumul Soarelui, din data de 19 decembrie 2023, a fost unul de-a dreptul surprinzător pentru cei de acasă. Concurenții, însă, au trecut prin cea mai grea experiență de până acum, pe care nu o vor uita niciodată.

Participanții au avut oportunitatea în semifinală să-și pună curajul la încercare atunci când au îmbrăcat uniformele de pompieri și au intrat într-o probă în care distincția între realitate și ficțiune a devenit tot mai neclară. Cele patru echipe rămase în joc au trecut prin clipe de groază, când nu mai știau dacă ce se petrece este real sau nu.

„Erai ca în iad”, a spus Laura.

„Părea că trăiesc un cutremur. Nu mai eram la misiune, pentru că nu vedeam pe nimeni, ne ziceau doar: repede! repede!. Asta-i misiune aici? Sau e viață reală! Nu înțelegeam ce se întâmplă”, a spus și Sânziana.

Proba a fost una extrem de grea, mai ales că trebuia terminată și cât mai repede, pentru că primii erau cei mai avantajați. Pentru Romică Țociu a fost o mare provocare, mai ales pentru că el are și anumite probleme de sănătate ce l-au pus în mare dificultate în lupta cu flăcările și fumul dens.

„Nu mai pot, mor! Din cauza fumului, nu puteam să mai respir!”, a strigat Romică Țociu.

Alexia și Aris Eram, dezamăgiți de Laura Giurcanu şi Sânziana Negru

Echipele au terminat în aproape acelaşi timp, însă o echipă a avut un timp puțin mai scurt, ceea ce a reprezentat un mare avantaj. Laura şi Sânziana au avut timpul cel mai scurt în probă, 43 de minute. Au fost foarte fericite de reușită, dar colegii lor nu s-au bucurat atât de tare pentru succes.

„Am câştigat prima amuletă din semifinală. În sfârșit, nu ne vine să credem, mai ales că am câştigat o probă aşa grea”, au spus Laura și Sânziana.

„Bravo, de când îşi doreau şi ele să câştige o amuletă”, a spus Vlad Huidu.

„Să mor dacă nu dau totul astăzi să ajung prima!”, a spus, plină de încredere, Alexia Eram.

Fiind primele ajunse, ele au ales în ce ordine vor pleca echipele pentru următoarea probă. Situația a scăpat de sub control când au stabilit că ultimii care vor pleca de la start sunt Aris şi Alexia, spre dezamăgirea acestora. Nu se așteptau nicio clipă la o asemenea lovitură din partea celor două, cu care părea că au o relație foarte bună.

Află și: Alexia Eram, în pericol la America Express. Ce s-a întâmplat cu fiica Andreei Esca după ce a rămas singură, fără Aris

Laura Giurcanu a mărturisit că nu a făcut alegerea în mod intenționat, ci a stabilit să se plece în ordinea în care erau așezați. Alexia Eram, însă, a luat decizia foarte personal și a luat foc imediat, reacția ei fiind una care i-a surprins și pe ceilalți concurenți, care nu o mai văzuseră niciodată atât de supărată.

„Efectiv mi-a picat fata, nu mi-a venit să cred! Nu m-aş fi gândit o secundă ca o să ne pună ultimii, noi nu am făcut niciodată aşa ceva cu ele. Nu îmi venea să cred aşa ceva”, a mărturisit, dezamăgită și nervoasă, Alexia Eram.

„Nu a fost nimic cu intenţie, aşa ne-a venit pe moment, să se plece în ordinea în care suntem aşezaţi acum”, a încercat să se scuze Laura Giurcanu.

„Mamă, s-a dat drumul la jihad, Alexia s-a înroşit pe loc, îşi muşcă buzele”, a observat și Vlad Huidu.

Ceartă mare între echipe

Înaintea de plecarea în cursă, Alexia le-a spus celor două „Ne vedem pe traseu”, replică ce pentru Laura și Sânziana a sunat mai mult a amenințare.

„Oricum ne vedeam pe traseu, nu trebuia să spună aşa ceva”, a spus, extrem de deranjată de reacție, Laura.

Alexia Eram nu s-a mai putut stăpâni și și-a ieșit din minți. Vedeta a mărturisit că nu s-ar fi așteptat niciodată la o asemenea lovitură de la cele două, pe care le considera prietenele sale. În schimb, Laura și Sânziana au spus că nu mai pot ține cont de prietenii acum, când sunt tot mai aproape de finală, ci tot ce își doresc este să găsească cele mai bune strategii pentru a câștiga.

„E clar că suntem o echipă bună şi că le e frică de noi. Pe mine m-a enervat situaţia pentru că le considerăm prietenele mele şi nu fac aşa ceva’, a spus Alexia.

„Da, suntem prietene acasă, dar acum, când suntem atât de aproape de final, nu mai suntem prietene, este vorba despre strategie”, a ținut să precizeze și Sânziana.

Vezi și: Aris Eram și Laura Giurcanu au dormit în același pat la America Express: ‘Aștept să se dezbrace’

În pauza de filmare, chiar înainte de plecarea în cursă, spiritele s-au încins și mai tare între cele două echipe. A urmat un schimb de replici foarte dure între Laura și Alexia, fiecare susținând propriul său punct de vedere și încercând să dovedească faptul că are dreptate.

„Tu nu poţi să te bucuri de nimic dacă nu câştigi! Noi am ajuns de 5 ori cu câteva secunde înaintea voastră şi tot am avut puterea să mă bucur pentru tine. Eşti foarte ofitcoasa”, a spus Laura Giurcanu, ţipând la Alexia.

„Mereu întorci situaţia cum îţi convine ţie, apoi tu pari persoana ok. Voi sunteţi nişte îngeraşi mereu”, i-a răspuns adversara.

„Nu, pur şi simplu suntem oameni mai buni decât tine! Real”- Laura

„Măcar eu sunt cea adevărată de când am venit aici. Da, mă oftic, dar sunt sinceră” – Alexia

În timp ce Laura o acuza pe Alexia că este isterică și răsfățată, fiica Andreei Esca încerca să îi demonstreze adversarei sale că este o persoană falsă, fără scrupule, care nu ține cont de nimic.