Scandal între avocatul Raisei, fetița ucisă pe trecere, și polițiști. Ce s-a întâmplat la secție, de fapt

de: Iulia Statie
16 01. 2022

Tragedia prin care Raisa și-a pierdut viața, pe o trecere de pietoni, a șocat o țară întreagă. Rudele micuței se confruntă cu o durere greu de dus. În același timp, avocatul familiei nu este mulțumit de modul în care au decurs audierile.

Ce s-a întâmplat la audieri. Avocatul familiei Raisei a explicat totul despre scandal

Adrian Cuculis este avocatul familiei micuței ucise pe o trecere de pietoni din Capitală. Acesta a mărturisit că este de părere că se încearcă o mușamalizare atunci când vine vorba despre anchetă. Bărbatul a făcut acuzații grave.

„Lucrurile au mers, spun eu, destul de prost din punctul de vedere al anchetei, acolo. Vineri seara s-a întâmplat asta.

Suspicionăm că ori se încearcă o mușamalizare în cadrul anchetei, ori că există o incompetență la cel mai înalt nivel.

Acest caz trebuia preluat de un parchet superior, nu de către Parchet de pe lângă Judecătorie şi mai mult de atât procurorul a dispus o delegare de competența în sarcina celor de la Brigada Rutieră.”, a transmis avocatul, potrivit Antena 3.

„Eram cumva oprit pentru a audia martorul”

De asemenea, avocatul a susținut că a fost oprit să pună anumite întrebări. Acesta își dorea să afle informații prețioase de la un martor despre cazul care i-a făcut pe mulți români să ceară explicații:

„Vineri, când am depus delegația şi prima audiere unde doamna (n.r martor) a participat în mod activ acolo şi au fost nişte întrebări pe care am vrut să i le adresez la finalul interogatoriului moment în care polițistul a spus ” întrebările le adresați la instanţă şi nu aici”.

Din punct de vedere procedural eu eram stânjenit, eram cumva oprit pentru a audia martorul care putea să dea nişte informaţii prețioase. Când a izbucnit acest scandal eram alături de colegul meu şi l-am întrerupt pe poliţist.

I-am explicat că procedural nu se poate aşa ceva, noi trebuie să adresăm întrebări martorului şi cred că relevant a fost şi faptul că am întrebat dacă s-a auzit vreo frână înainte să se audă impactul sau dacă frâna respectivă s-a auzit după impact.”

„Polițistul nu a frânat deloc”

Adrian Cuculis a susținut că polițistul nu a frânat deloc. Polițistul ar fi atins-o pe micuță cu piciorul, pentru a vedea dacă trăiește. Ulterior, el a întors-o într-o parte. Avocatul a punctat că această informație figurează ca probă în dosar:

„Ceea ce pot să vă spun este că polițistul nu a frânat deloc. Mai mult de atât informaţiile dezbătute în spaţiul public, mai ales situaţia cu bocancul de vineri seară sunt probe materiale în dosar.

Acest martor a declarat că polițistul s-a apropiat de victimă, a încercat-o cu bocancul şi a întors-o ulterior.”

Un agent de poliție se deplasa cu viteză în momentul în care a lovit două fetițe care traversau o trecere de pietoni. Una dintre ele a fost transportată la spital în urma impactului, însă Raisa a murit pe loc din cauza rănilor provocate de accident.