Scandal după moartea lui Diego Maradona. Ce ar fi dus, de fapt, la moartea lui: ”Idioțenie criminală”

Moartea lui Diego Maradona a șocat milioane de oameni

Milioane de oameni din întreaga lume plâng după moartea lui Diego Maradona, cel mai mare fotbalist din toate timpurile. „El Pibe D’Oro” a încetat din viață miercuri, la vârsta de 60 de ani, după un stop cardiac suferit în timp ce se afla la locuința sa din orașul Tigre. Maradona se refăcea după operația la cap pe care a suferit-o în urmă cu două săptămâni. Vestea decesului a lovit fulgerător, iar mulți dintre apropiații legendarului fotbalist vin cu acuze grave la adresa sistemului medical. Unul dintre cei mai vehemenți a fost Matias Morla, fost avocat al lui Diego Maradona și bun prieten al acestuia.

Acuzații grave după moartea lui Diego Maradona! Tragedia ar fi putut fi evitată, sunt convinși apropiații legendarului fotbalist

„Este inexplicabil faptul că, timp de 12 ore, prietenul meu nu a avut nicio atenție sau control din partea personalului sanitar. A durat mai mult de jumătate de oră până la apariția unei Salvări, ceea ce este o idioțenie criminală. Aceste fapte nu pot fi trecute cu vederea și voi cere investigarea lor până când se va ajunge la o concluzie finală”, a postat Matias Morla pe rețelele de socializare.

Alfredo Cahe, fost medic personal al lui Maradona, este și el de părere că tragedia ar fi putut fi evitată. Acuză și el modul în care personalul sanitar s-a ocupat de acest caz. Și este convins că fostul mare fotbalist nu trebuia externat după intervenția la cap.

„Un deces insolit, în sensul în care Diego nu a fost îngrijit cum trebuia. Era nevoie să rămână internat la spital. E inadmisibil ca un pacient în starea sa să se externeze după o săptămână, mai ales în urma acelei operații. Să-l trimiți acasă e o tâmpenie! În al doilea rând, Maradona trebuia să aibă lângă el un doctor capabil să îl asiste în caz de urgență. Lucru care evident nu s-a întâmplat!”, a declarat Alfredo Cahe.

Palmaresul lui Diego Maradona

  • Campionatul Mondial cu Argentina (1986)
  • Cupa Spaniei cu Barcelona (1983)
  • Supercupa Spaniei cu Barcelona (1984)
  • Serie A cu Napoli (1987, 1990)
  • Cupa Italiei cu Napoli (1987)
  • Supercupa Italiei cu Napoli (1991)
  • Cupa UEFA cu Napoli (1987)
  • Campionatul Mondial U20 cu Argentina (1979)
  • Campionatul Argentinei cu Boca Juniors (1981)
  • Cel mai bun marcator din Serie A (1988, 15 goluri)
DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI