Satul din România în formă de labirint. Doar localnicii cunosc străzile încâlcite, te pierzi dacă nu ești de-al locului
În România există mai multe sate unice, iar unul dintre acestea se află în Botoșani. Vizitatorii se pot orienta aici doar folosind GPS-ul, deoarece străzile te duc cu gândul la un labirint.
Satul care arată la fel ca un labirint
Satul din nordul României este unul foarte interesant, cu drumuri șerpuite și foarte încâlcite. Vorbim despre satul Vatra din județul Botoșani, care este ca un labirint.
În realitate, există motive bine întemeiate pentru pentru care străzile satului au fost construite în acest mod. Istoria acestei localități datează cu circa 6 secole în urmă. În trecut, satul Vatra mai era denumit și Bobeștii de Sus.
Conform istoriei, în Evul Mediu, mai exact în anul 1432, satul a fost invadat de tătari. Aceștia au atacat localitatea venind prin lunca Prutului, iar satul a fost distrus complet. De asemenea, și alte sate din zonă au fost jefuite și distruse.
„A fost o invazie în acea perioadă. Tătarii au venit pe lunca Prutului și au atacat toate satele din zonă. Bobeștii de Sus a fost lovit rău, luat pe nepregătite. Locul a fost jefuit cumplit”, a explicat profesorul Gheorghe Apătăchioaie.
De ce au fost construite drumurile așa
Supraviețuitorii atacului au fost nevoiți să dedică dacă reconstruiesc satul sau pleacă definitiv, după ce tătarii s-au retras. Dar au trebuit să se gândească la o metodă de a face față atacurilor viitoare.
Au ajuns la concluzia că cea mai bună metodă de apărare este construirea unei rețele complexe de drumuri. În satul Vatra, ulițele cotesc brusc, apoi se întrepătrund într-un mod care face navigarea foarte dificilă pentru cei care nu cunosc locul.
Strategia era gândită în mod special împotriva călăreților de stepă, care nu mai putea face viraje bruște. Mai mult de atât, se rătăceau repede din cauza drumurilor șerpuite.
În momentul de față, în satul Vatra locuiesc aproape 1.000 de suflete. Doar localnicii cunoscut cu adevărat toate drumurile, iar cei care vin aici nu se pot orienta fără GPS. Un alt lucru interesant este faptul că Vatra este cel mai vechi sat de pe moșia Hudești.