Satul din România de unde își are originile Regele Charles. Mulți români nici nu știu unde este pe hartă

de: Stan Nicu
01 06. 2023

Stră-stră-străbunica regelui Charles al III-lea a trăit într-un castel în țara noastră. Acest loc a fost vizitat de mii de turiști doar anul trecut. Așadar, care este satul din România de unde își are originile Regele Charles. Mulți români nici nu știu unde este pe hartă.

Regele Charles își are originile într-un sat din România. Puțini români știu despre asta

Castelul Claudiei Rhedey, stră-stră-străbunica regelui Charles al III-lea, devenit între timp muzeu, a fost vizitat în 2022 de peste 8.000 de turişti.

Numărul vizitatorilor este mult mai mare ca al lucuitorilor comunei în care se află castelul.

Unde se află castelul

Castelul în care a trăit ruda Regelui Charles al III-lea este situat în orăşelul Sângeorgiu de Pădure, care numără 4000 de suflete, potrivit Agerpres.

„Chiar dacă a fost pandemie şi au fost multe impedimente, se pare că acest castel e din ce în ce mai vizitat, e foarte popular, vin tot mai multe grupuri organizate la noi, chiar şi de peste hotare. Şi cei din Bucureşti ne-au descoperit şi cei din Moldova ne-au descoperit. Anul trecut cred că au fost vreo 8.000 de turişti. Nu pare o cifră prea mare, dar comparativ cu localitatea, avem undeva la 4.500 – 5.000 de locuitori… deci avem mai mulţi turişti decât localnici. Cred că e bine şi anul ăsta dacă nu se întâmplă nimic special, cred că o să fie şi mai bine. La început expoziţia noastră a fost unică, acum am văzut că acest concept a fost preluat şi de alte muzee. Oamenii sunt surprinşi să afle că de aici se trage parţial Familia regală a Marii Britanii”, a declarat ghidul Castelului Rhedey, Gaspar Peter.

Când a fost ridicat castelul

Domiciliul familiei nobiliare Rhedey a fost construit în secolul al XVIII-lea, dar a fost renovat în anii 1759 şi 1809, când a căpătat actuala înfăţişare. Acum 700 de ani, localnicii susțin că proprietatea era legată printr-o pasarelă de biserica ridicată vizavi.

De altfel, în această Biserica Reformată sunt îngropaţi mai mulţi membri ai familiei Rhedey, inclusiv Claudine, cunoscută drept contesa Claudia Rhedey.

Claudia Rhedey a primit titlul de contesă de Teck

Prin căsătorie, Claudia Rhedey a primit titlul de contesă de Teck şi l-a primit şi pe cel de contesă de Hohenheim. De asemenea, Claudia Rhedey este strămoş al Casei regale Windsor, adică Hanovra, casa britanică schimbându-şi, în anul 1914, numele din Hanovra în Windsor, atunci când Anglia s-a alăturat în Primul Război Mondial împotriva Germaniei.

Strămoșul Familiei regale a Marii Britanii s-a născut în 1812, la Sângeorgiu de Pădure, iar fiul ei, Francisc Wurttemberg (Franz Paul Karl Ludwig Alexander Herzog von Teck), s-a însurat cu prinţesa Mary Adelaide.

Claudia Rhedey a murit la 29 de ani

Claudia Rhedey a decedat la doar 29 de ani, în urma unui accident petrecut în localitatea Pettau, în Slovenia de azi.

Tragedia a avut loc în timpul unei călătorii întreprinse cu scopul de a-şi vizita soţul, pe Alexandru Paul, principele de Wurttemberg.

Acesta din urmă se afla în acel moment la Gratz. Claudia Rhedey era însărcinată în acel moment cu al patrulea copil al lor.

Regele Charles, înrudit și cu Vlad Țepeș

„Avem o legătură cu România, cu această familie aristocrată maghiară, dar avem legături şi cu Vlad Ţepeş, Prinţul Charles a spus că este înrudit cu această figură importantă a istoriei României.

Sunt mândru să fiu într-un loc care exprimă cultura engleză, un loc din care se trag regi şi regine ale Marii Britanii. Prinţul Charles (actualul Rege Charles al III-lea – n.r.) vine deseori în Sângeorgiu de Pădure şi menţine legăturile cu stră-stră-străbunica sa, Claudia”, spunea ambasadorul Marii Britanii în România, Andrew Noble.