Satele din România care ne pot aduce cinste la nivel mondial. Trebuie să le vizitezi și tu

de: Ionuț Vieru
28 06. 2022

Țara noastră este una dintre cele mai frumoase din Europa, și nu numai, cu foarte multe destinații turistice uimitoare, o cultură deosebită și peisaje de neuitat. Datorită acestor lucruri, trei sate din România sunt propuse pentru competiția Best Tourism Villages.

Cele mai frumoase sate din România

Trei sate minunate din România au fost propuse pentru etapa mondială a concursului Best Tourism Villages, a anunțat Ministerul Antreprenoriatului și Turismului în cursul zilei de marți.

Potrivit acestora, clasamentului final este următorul, bazat pe evaluările desfășurate de comisia de specialiști:

  1. Rășinari din județul Sibiu
  2. Biertan din județul Sibiu
  3. Ciocănești din județul Suceava
  4. Costești din județul Vâlcea
  5. Eibenthal din județul Mehedinți
  6. Râu Sadului din județul Sibiu

Selecția acestor localități a fost făcută având în vedere 9 criterii, care fac referire la resursele culturale şi naturale, promovarea şi conservarea resurselor culturale, durabilitatea economică, durabilitatea socială, dezvoltarea mediului, dezvoltarea turismului şi integrarea lanţului valoric, guvernanţa şi prioritizarea turismului, infrastructura şi conectivitata, sănătatea, siguranţa şi securitatea.

Mai mult de atât, au fost luate în considerare și videoclipurile și fotografiile de prezentare a destinațiilor. Din clasamentul Best Tourism Villages de anul trecut fac parte 44 de sate din diferite țări, precum Argentina, Mexic, Liban, Filipine sau Portugalia.

Citește și: Cea mai frumoasă plajă din România. Nisipul e fin ca în Bulgaria și apa e ca în Grecia

Rezultatele finale vor fi anunțate în decembrie

România a propus trei sate pentru concursul de anul acesta: Rășinari, Biertan și Ciocănești. Conform Ministerului Antreprenoriatului și Turismului, cele trei au șanse de a fi desemnate Best Tourism Villages.

Totodată, acestea pot fi incluse în Programul Update. Prin intermediu acestuia, satele vor putea beneficia de suport din parte OMT și a partenerilor pentru îmbunătățirea domeniilor de activitate.

„Satele noastre sunt adevăraţi ambasadori ai turismului românesc! În acest an, Răşinari, Biertan şi Ciocăneşti, datorită unor astfel de instrumente de promovare internaţională, au o nouă ocazie să devină cunoscute în întreaga lume şi, mai mult, să se regăsească în oferta multor agenţii de turism internaţionale. MAT le va fi alături şi în etapa mondială a concursului! Felicitări tuturor satelor candidate!”, a declarat ministrul Antreprenoriatului şi Turismului, Constantin-Daniel Cadariu.

Rezultatele finale ale concursului vor fi anunțate anul acesta, în luna decembrie.