Salată indiană de vinete. Reţeta asta te face să uiţi de cea clasică, nu o vei mai prepara altfel

Salată indiană de vinete. Reţeta asta te face să uiţi de cea clasică, nu o vei mai prepara altfel
Salată indiană de vinete.

Salata de vinete poate să fie chiar mai specială! Cu siguranță o să îți iei prin surprindere invitații atunci când le vei pune pe masă un preparat care este nou pentru ei. Rețeta asta te va face să o uiți pe cea tradițională din când în când. Cu siguranță vei rămâne și tu uimit de cât de bună este și de cât de simplu poți să o faci. Este important să alegi cu grijă ingredientele și ca acestea să fie de calitate. Iată cum trebuie să procedezi!

Rețetă pentru salată de vinete indiană: cum trebuie să o prepari?

Poți să uiți de salata de vinete tradițional românească și să încerci ceva aparte. Salata de vinete indiană va fi cu siguranță un plus pentru masa ta festivă. Unii dintre oaspeți o să poftească și la a doua porție.

Ai nevoie de ingrediente simple pe care le găsești rapid la orice alimentară sau la un supermarket mai mare. Ai grijă ca acestea să fie de calitate pentru că asta va face produsul final unul de nota 10.

Nu trebuie să cheltuiești o avere pe acest preparat și nici să stai foarte mult în bucătărie pentru el. Ai mai jos toate gramajele de care ai nevoie!

Ingrediente

3 vinete potrivite ca mărime
1 ceapă mare
2 roșii mari
1 ardei iute
2 căței de usturoi
1/2 linguriță ghimbir proaspăt ras
1 linguriță chimion
1 linguriță boia dulce
1/4 linguriță coriandru măcinat
1/2 linguriță garam masala
frunze de coriandru

Mod de preparare

Primul pas este să coci vinetele la cuptor sau pe flacără directă. Poți face asta la ochiul aragazului tău sau chiar într-o tigaie cu foarte puțin ulei. Este cel mai bine să le faci la focul de grătar pentru că astfel vor avea o aromă de lemn ars și de fum. Taie ardeiul iute rondele, roșiile în cuburi, usturoiul, ceapa și frunzele de coriandru și pune totul într-un castron.

Încinge puțin ulei și călește chimionul, ceapa și usturoiul , iar după ce ceapa s-a înmuiat adaugă ghimbir, roșii, ardei iute și coriandru măcinat. La final pune restul ingredientelor și fierbe la foc mic preț de 5-6 minute, iar mai apoi adaugă vinetele și sărează după gust.

Nu uita să lași puțin preparatul să se odihnească înainte să îl servești. Poți să amesteci deseori în el până se răcește puțin, iar la final toacă mărunt puțin pătrunjel. Prospețimea acestuia cu siguranță va fi pe placul tuturor și va fi un bonus pentru întreaga rețetă. Se servește cu pâine prăjită.