Salamul de Sibiu nu e de Sibiu, de fapt. Cum se face preparatul atât de îndrăgit de români și cine l-a inventat

Salamul de Sibiu nu e de Sibiu. Deși este, probabil, unul dintre cele mai cunoscute produse românești, puțini sunt cei care cunosc adevărata istorie a acestuia. A fost inventat în anul 1885 și a fost comercializat sub mai multe denumiri. A durat mai multă vreme până să fie denumit după grupul de cuvinte care îl caracterizează astăzi. Vezi în rândurile de mai jos cine l-a inventat, de fapt, și cum se prepară.

Salamul de Sibiu nu e de Sibiu

Salamul de Sibiu este unul dintre cele mai comercializate alimente din țara noastră. Istoria sa este una foarte complexă. Puțini români știu că, originar, acest produs este, de fapt, din Sinaia. Cum a ajuns să poarte denumirea de astăzi?

Ei bine, salamul de Sibiu a fost inventat de către un pietrar italian, potrivit istoricilor. Numele său era Filippo Dozzi. Bărbatul provenea dintr-o familie cu o lungă tradiție în producerea de mezeluri. Filippo Dozzi s-a stabilit, în anul 1885, la cariera de piatră de la Piatra Arsă. Localitatea poartă, în prezent, numele de Poiana Țapului și este situată în jud. Hunedoara.

Salamul de Sibiu a fost inventat după ce Filippo Dozzi a decis să se stabilească în România. Bărbatul a decis să achiziționeze, în anul 1910, o clădire ce urma să îi poarte numele. Este vorba despre Întreprinderea Individuală Filippo Dozzi.

Nu a ales-o la voia întâmplării, ci a cumpărat-o fiindcă avea în plan să prepare aici diverse mezeluri. Printre acestea se număra, așa cum probabil ați ghicit, actualul salam de Sibiu. Filippo Dozzi a considerat că, în Sinaia, condițiile climaterice erau perfecte pentru producerea de salam crud și uscat.

Cum a căpătat denumirea de astăzi

Astfel, Filippo Dozzi a deschis un magazin mic, în care vindea diferit produse din carne. Societatea propriu-zisă nu era deloc mare, însă salamul cu pricina s-a bucurat de o popularitate surprinzătoare. Pentru că cererea era mare, producția a crescut la rândul său exponențial.

La început, a fost numit „salam touring”. Mai târziu, italianul i-a schimbat numele în „salam de iarnă”. Produsul era crud și uscat, prezentând un termen de maturare foarte lung. Atunci, se comercializa chiar pe bază de garanție, aceasta din urmă fiind oferită pentru o perioadă de câteva luni.

Abia în anul 1932, Filippo Dozzi a schimbat denumirea produsului în „Salam de Sibiu”. Era servit chiar și la dineurile regale. În perioada comunismului din România, a fost introdus și în meniurile dictatorilor. Istoricii spun că denumirea produsului ar fi venit de la Vama Sibiu, prin care se exporta produsul.

Zece ani mai târziu de la schimbarea denumirii salamului, inventatorul său a murit. Secretul fabricării alimentului a rămas moștenire fiilor săi, Antonio și Giuseppe. Cei doi au mărit societatea în care producea salam în anul 1967. Producția a crescut la 2.000 de tone de salam de Sibiu pe an.

Cum se prepară salamul de Sibiu acasă

În continuare, îți vom explica cum poți să prepari salam de Sibiu chiar la tine acasă. Nu vei avea nevoie de multe ingrediente, majoritatea produselor sigur le ai deja în bucătărie. Pentru prepararea acestui salam, va trebui să folosești: carne de porc, slănină tare, usturoi, ienibahar, piper alb, zahăr, sare, azotat de potasiu și membrane naturale de cal sau mațe artificiale.

Atenție, însă! Nu poți folosi orice tip de carne pentru prepararea salamului de Sibiu. Ea trebuie să provină, potrivit rețetei tradiționale, de la porci cu o greutate de aproximativ 150 de kg. Animalele trebuie să fie odihnite suficient și să nu prezinte distrofie musculară.

Carnea trebuie pusă la refrigerare timp de aproximativ 12 ore. Temperatura la os trebuie să ajungă la 2-4 grade Celsius. Când s-a atins acest obiectiv, se lasă carnea la aceeași temperatură timp de 48-72 de ore.

După ce carnea este pregătită, se dă prin tocător. La fel se procedează și cu slănină. Amestecul trebuie condimentat, în funcție de gust. Preparat acasă, se poate condimenta ținând cont de preferințele fiecăruia.

Ulterior, se lasă amestecul pe o tavă perforată, timp de 48 de ore, la o temperatură de 2-4 grade Celsius. Periodic, carnea trebuie întoarsă. Pierderile de suc trebuie să ajungă la un nivel de 6-7 procente.

Rețeta tradițională arată că, după 48 de ore, la pierderile umidității trebuie să mai fie adăugate alte 2, 3 procente. Slănina se va întări în maximum trei zile, la o temperatură între -7 și -10 grade Celsius.

Se introduce amestecul de carne în membranele preferate, după care se produce zvântarea. Procesul trebuie să aibă loc la o temperatura între 4 și 6 grade Celsius și la o umiditate situată între 80 și 85%, timp de 48 de ore.