“Să-ți fie rușine. Probabil nu ești chiar atât de bună”. Americanii au pus tunurile pe gimnastele române după ce Jordan Chiles a pierdut medalia
Decizia dată de TAS sâmbătă este departe de a liniști apele în lumea gimnasticii. În timp ce americanii fac tot posibilul să nu renunțe la medalia lui Jordan Chiles, fanii gimnastei le atacă pe româncele Sabrina Voinea și Ana Maria Bărbosu. Ce au spus despre ele, pe rețelele de socializare.
Gimnastele românce, puse la zid de americani
Scandalul de la gimnastică, de la Jocurile Olimpice, a împărțit în două lumea sportului. Pe de-o parte, fanii români se bucură că s-a făcut dreptate în cazul Anei Maria Bărbosu, care a câștigat medalia de bronz, în urma deciziei TAS. Pe de altă parte, fanii americani ai gimnasticii îi iau apărare lui Jordan Chiles și le atacă pe cele două sportive românce, pe rețelele de socializare.
În secțiunea de comentarii a unei filmări cu Sabrina Voinea din finala de la sol, au apărut o mulțime de reacții din partea americanilor, care o fac praf pe româncă. Unii dintre ei o confundă cu Ana Bărbosu, care a câștigat de fapt medalia în urma deciziei TAS, și i-au lăsat comentarii dure.
”Dacă trebuie să dai în judecată pentru o medalie, probabil că nu ești chiar atât de bună. Să-ți fie rușine”, ”Chiles merită locul al treilea”, ”Rușine, judecătorii au dat-o în bară, nu e de vină Chiles. Și să-ți fie rușine. Știi mai bine. Știi că antrenorii tăi ar face același lucru dacă juriul ar da-o în bară la scor”, ”Nu meriți medalia, este a lui Chiles”, ”Jordan Chiles este mai bună decât tine”, au fost câteva dintre comentariile apărute la postarea cu Sabrina Voinea.
Americanii nu vor să renunțe la medalie
Decizia TAS de a-i da medalia Anei Maria Bărbosu i-a nemulțumit pe americani, care au făcut apel. Jordan Chiles și echipa ei au depus la TAS o filmare în care se vede că antrenoarea gimnastei ar fi depus contestația în timpul regulamentar de un minut.
”Timpul afișat, filmarea arată că Landi a declarat prima dată solicitarea sa de a depune o contestaţie la masa de anchetă la 47 de secunde după ce scorul a fost postat, urmată de o a doua declaraţie, la 55 de secunde după ce scorul a fost iniţial afişat”, a precizat USA Gymnastics într-un comunicat citat de Reuters.