S-a retras! Simona Halep a făcut anunțul trist chiar aseară
Simona Halep a făcut anunțul care i-a întristat pe mulți dintre fanii sportivei. Tenismena a anunțat ca se retrage din competiție.
Simona Halep, retragere de la turneu
După ce a fost eliminată de la Australian Open, Simona Halep urma să participe la turneele organizate la Dubai si Doha. Însă, o schimbare de ultim moment intervenita in programul sportivei i-a dat peste cap planurile. Astfel că, sportiva noastră nu va mai participa la una din cele doua competiții organizate la arabi.
Turneul de la Doha face parte din categoria WTA 500, iar cel de la Dubai din categoria superioară WTA 1000. Anul trecut Simona a câștigat aici titlul în 2020: 3-6, 6-3, 7-6(5) în finala cu Elena Rybakina).
Ce mesaj a transmis Simona
În urma acestei decizii Simona a făcut anunțul luni seara. Iata ce spunea sportiva.
„Din păcate, am decis să mă retrag de la acest turneu. E mereu una dintre opririle mele preferate din circuit și abia aștept să revin anul viitor la Doha.
Le transmit celor care organizează turneul să aibă o săptămână fără probleme și plină de succes” , a spus Simonei Halep.
Turneul de la Doha ar fi cel mai slab cotat turneu dintre cele care urmează pentru ea în luna martie. Motiv pentru care Simona ar vrea să nu riște o accidentare. Anunțul că Halep nu va paricipa la Doha a apărut pe retelele de socializare din Ucraina, maie exact pe un cont de Twitter. Sportiva , însă, a confirmat acest lucru marți dimineața, conform site-ului oficial al competiției.
La Australia Open, partida dintre Simona Halep și Serena Williams s-a terminat în favoarea americancei, scor 3-6, 3-6. Numărul 11 în clasamentul WTA a mai adăugat în palmares un nou câștig împotriva campioanei noastre, după ce au avut ocazia să se regăsească de mai multe ori pe teren. Cristian Tudor Popescu a comentat înfrângerea Simonei Halep, susținând că meciul dintre acestea a fost câștigat categoric de Williams.
Fanii sportivei, dezamăgiți
Fanii româncei au fost uimiți de faptul că celebrul gazetar a mărturisit că nu-i pare rău de eșecul recent al sportivei, ci îi pare rău că nici măcar nu a încercat să câștige. Jurnalistul este de părere că jocul a fost dirijat în totalitate de adversara ei, doar că Simona ar fi putut să facă mai mult pentru a echilibra jocul.
„Nu-mi pare rău că Simona a pierdut în fața marii Serenei Williams. Îmi pare rău că nu a încercat să câștige. Două erau elementele cruciale pe care le anunțam: serviciul și apoi încercarea de a lua inițiativa, de a ataca prima și a risca lovitura decisivă, să nu o lase pe adversară să-și facă jocul. În situația asta Serena nu putea fi învinsă. Serviciul nu i-a funcționat ca până acum și asta i-a persmis Serenei să revină.
Halep nu a încercat să ia prima inițiativa. Chiar și la 3-1 pentru Simona ea nu a condus acest meci. Meciul a fost jucat după Serena: când a jucat a câștigat, iar când nu i-au intrat a luat 2 puncte Simona. Nu sunt trist după acest meci. Sunt fanul Serenei în meciul viitor cu Naomi. Serena Williams nu a fost imbatabilă, mai exact la mingile joase. Simona ar fi putut să facă mai mult pentru a echilibra jocul”, a spus jurnalistul la vremea respectivă, conform Digi24.