Rusia, primele declarații despre sosiile lui Vladimir Putin. În ce tip de buncăr stă ascuns liderul Kremlinului, de fapt
De-a lungul timpului, mai ales de la începutul invaziei rusești, nu puține au fost zvonurile care anunțau că Vladimir Putin are mai multe sosii, pe care le trimite la diferite evenimente publice. Informația nu a fost până acum discutată de Kremlin, însă ieri, purtătorul de cuvânt al lui Vladimir Putin a vorbit pentru prima dată despre acest lucru. Află în rândurile de mai jos ce a declarat oficialul.
Vladimir Putin, înlocuit de mai multe sosii?
Vladimir Putin este cel mai vânat lider din toată lumea, după ce a comandat invadarea Ucrainei și a lansat numeroase amenințări privind folosirea armelor nucleare. Ieșirile sale publice sunt întodeauna bine calculate, având după el o adevărată gardă de corp. Cu toate acestea, pericolul la care ar putea fi expus liderul Kremlinului ar fi putut să-l determine să își trimită dubluri la întâlnirile și ieșirile publice pe care le are.
Specualțiile privind acest subiect nu s-au sfârșit niciodată, ba mai mult, în presă au fost prezentate diferite dovezi care să confirme acest lucru. Cu toate acestea, Kremlinul a preferat să evite discuțiile pe acest subiect.
În cursul zilei de ieri, Dmitri Peskov a fost prezent la un eveniment educațional, acolo unde a abordat acest subiect, având în vedere speculațiile privind faptul că Putin își trimite sosiile, în timp ce el stă ascuns în buncăr. Cele mai noi zvonuri au fost legate de vizita lui Vladimir Putin în Ucraina, acolo unde a vizitat zonele cucerite de ruși.
Dmitri Peskov dă cărțile pe față
Astfel, purtătorul de cuvânt al președintelui a negat cu vehemență faptul că Vladimir Putin ar sta ascuns în buncăr și ar trimite sosiile în locul lui. Mai mult, acesta a subliniat faptul că dictatorul debordează de energie, subliniind că el și colegii săi țin cu greu pasul ritului alert în care lucrează dictatorul.
„Probabil aţi auzit că se presupune că Putin ar avea mai multe dubluri, care lucrează în locul său în timp ce el stă într-un buncăr. Aceasta este o altă minciună.
Vedeţi ce fel de preşedinte avem. A fost şi este mega activ. Noi, cei care lucrăm cu el, cu greu putem ţine pasul cu el”, le-a spus purtătorul de cuvânt al Kremlinului unor tineri la un eveniment educaţional care a avut loc luni, la Moscova.
Mâna dreaptă a președintelui a ținut să menționeze cât de bine este pusă la punct Rusia, astfel că orice noutate s-ar întâmpla, Guvernul este la curent și acționează imediat pentru nevoile poporului. În declarația sa, oficialul a afirmat că acest mediu infirmațional este buncărul Rusiei, dar nu este acel buncăr la care fac referire statele rivale.
„Acesta este un spațiu fenomenal, high-tech, în care guvernul vede tot ce se întâmplă în țara noastră, orice vestitor al problemelor din economie, sfera socială, medicină, tehnologie etc. Acesta este «buncărul» nostru, dar nu deloc cel despre care se spune că se află în Occidentul colectiv”, a spus el.