Rulade aperitiv pentru masa de Revelion. Cum pregătești cele mai bune gustări
Masa de Revelion este un moment special în care ne bucurăm de multitudinea de preparate alături de cei dragi. Dacă dorești să aduci un plus de rafinament și gust meselor festive, aceste rulade aperitiv pentru masa de Revlion nu necesită coacere, sunt delicioase și ușor de pregătit. În plus, îți vei cuceri invitații cu modul de prezentare.
Rulade aperitiv fără coacere
Aceste aperitive sunt super ușor de făcut, au nevoie de doar câteva ingrediente și sunt perfecte pentru a fi servite la orice masă festivă.
Ruladă cu brânză și somon afumat
- 200g brânză de capră sau brânză cremoasă
- 150g somon fumant
- 1 lingură zeamă de lămâie
- Sare și piper după gust
- 2 linguri mărar tocat fin
Citește și: Secretul celei mai bune salate de roșii cu castraveți pentru iarnă
Amestecă brânza cu zeama de lămâie și condimentează cu sare și piper. Întinde amestecul pe o bucată de folie alimentară.
Așează feliile de somonafumat uniform peste brânză.
Presară mărarul tocat și rulează strâns folia, dând formă de cilindru. Pune rulada la frigider pentru cel puțin 2 ore.
Servește pe un platou și pune alături crackers și un cuțit cu care invitații să își taie feliuțe din ruladă. Este o gustare rapidă și elegantă de pus pe masa de Revelion.
Ruladă cu șuncă și cremă de brânză
- 200g cremă de brânză cu verdețuri
- 150g șuncă presată
- 1/2 ceapă roșie tocată fin
- 1 ardei gras tocat cubulețe
- Sare și piper după gust
- Oțet balsamic pentru servire
Amestecă crema de brânză cu ceapa roșie și ardeiul gras. Așează feliile de șuncă una lângă alta pe o suprafață plană. Întinde uniform crema de brânză peste șuncă.
Rulează strâns feliile într-un cilindru și înfășoară în folie alimentară. Lasă la frigider cel puțin 3 ore înainte de a tăia felii subțiri.
Citește și: Salata de boeuf e istorie de Revelion 2022. Noua rețetă care aduce un suflu nou la final de an
Servește cu o picătură de oțet balsamic și felii de baghetă prăjite.
Ruladă de prosciutto cu brânză de capră
- 150g prosciutto
- 200g brânză de capră
- 2 linguri miere
- O mână de nuci tocate
- Rozmarin proaspăt pentru decor
Întinde feliile de prosciutto pe o suprafață plană. Amestecă brânza de capră cu mierea și nucile tocate.
Întinde uniform amestecul pe prosciutto. Rulează strâns și fixează cu scobitori. Lasă la frigider cel puțin 2 ore.
Decorează cu rozmarin proaspăt înainte de a tăia felii. Așează lângă sărățele, grisine sau bucățele de lipie ori chipsuri de tortilla pentru a servi.
Rulade aperitiv pentru masa de Revelion
Aceste rulade îți vor face musafirii să te laude neîncetat. Conțin ingrediente simple, dar împreună se combină de minune.
Citește și: Cele mai gustoase și rapide rețete de aperitive, ideale pentru Revelion. Invitații o să le aprecieze
Ruladă cu piept de pui, ricotta și pesto de busuioc
- 2 bucăți piept de pui mari, dezosate și fără piele
- 250g ricotta
- 50 g nuci prăjite, tocate
- 2 căței de usturoi, mărunțiți
- 2 mâini de busuioc proaspăt
- 100 g parmezan ras
- 100 ml ulei de măsline
- Sare și piper după gust
Condimentează bucățile de pui bine și bate-le cu un ciocan pentru șnițele astfel încât să devină cât mai place.
Într-un robot de bucătărie, amestecă ricotta, nucile, usturoiul, busuiocul, parmezanul și uleiul de măsline până când obții o pastă fină.
Așează feliile de piept de pui pe o suprafață plană și întinde uniform amestecul de ricotta peste ele.
Rulează strâns fiecare bucată și fixează-le cu ață sau scobitori.
Prăjește ruladele într-o tigaie cu puțin ulei până când sunt aurii pe toate părțile. Transferă-le într-un vas termorezistent și dă-le la cuptor pentru 15-20 de minute la 180°C.
Lasă-le să se odihnească înainte de a le tăia în felii și de a le servi. Poți face un sos de iaurt sau poți servi cu puțin pesto rămas.
Vezi și: Salate pentru Revelion 2023. Preparate cu care sigur îți vei impresiona invitații
Ruladă cu legume la grătar și hummus
- 2 vinete mari, feliate lung
- 2 ardei roșii mari, tăiați în 4
- 1 dovlecel mare, tăiat în felii subțiri
- 200g hummus
- 100 g semințe de pin, prăjite
- 100 ml ulei de măsline
- 2 lingurițe oregano uscat
- Sare și piper după gust
După ce le-ai tăiat, unge legumele cu ulei de măsline, condimentează-le cu oregano, sare și piper, și pune-le pe o tigaie grill pe ambele părți până când sunt moi.
Așează apoi feliile de vinete pe o suprafață plană, întinde hummus peste ele, apoi așează fâșii de ardei roșu și feliile de dovlecel.
Rulează strâns vinetele pentru a forma o ruladă. Te poți ajuta de o folie alimentară. Lasă rulada la frigider cel puțin 2 ore pentru a se fixa forma.
Vezi și: Ceapa şi făina, ingredientele unui super aperitiv. Iese delicios, vei fi lăudat pentru idee
Înainte de a servi, taie în felii și presară semințe de pin prăjite deasupra.Servește cu triunghiuri de lipie trase în tigaie ca să devină crocante.