Rugămintea lui Vlad Gherman pentru Cristina Ciobănașu după ce actorul și-a refăcut viața: „Am luat-o deoparte pe Oana” VIDEO EXCLUSIV
Cristina Ciobănașu și Vlad Gherman au format una dintre cele mai longevive cupluri din showbiz. Cei doi au trăit o frumoasă poveste de dragoste timp de 9 ani, iar despărțirea lor a luat prin surprindere pe toată lumea, la acel moment. La scurt timp, cei doi actori și-au refăcut viața. Vlad intrat într-o nouă relație cu Oana Moșneagu, iar Cristina cu Alex Mureșan. Playtech Știri a aflat în exclusivitate care a fost rugămintea lui Vlad Gherman pentru Cristina Ciobănașu. VIDEO
Cristina Ciobănașu și Vlad Gherman au o strânsă relație de prietenie
Cristina și Vlad lucrează, în continuare, împreună pentru emisiunea Happy Café, difuzata pe Happy Channel. După despărțire, cei doi au reușit să păstreze o relație de prietenie strânsă și se înțeleg foarte bine. Mai mult decât atât, Cristina Ciobănașu ne-a spus, în exclusivitate pentru Playtech Știri, că vorbesc deseori la telefon, iar partenerii lor au înțeles relația celor doi și nu există motive de gelozie.
Vlad Gherman și Cristina Ciobănașu au avut o relaţie de mai mulţi ani înainte să se despartă, iar din decembrie 2022 sunt implicați împreună într-un nou proiect de televiziune. Cei doi prezintă emisiunea Happy Café alături de Andreea Ibacka.
Cristina ne-a spus ce simte atunci când lucrează alături de fostul iubit, dar și motivul pentru care cei doi vorbesc, deseori, la telefon.
„E foarte bine. Este omul care mă cunoaște de când aveam 15 ani, este omul cu care am crescut, cu care am evoluat și avem foarte multe amintiri împreună. Desigur, a fost mai dificilă perioadă de după despărțire, dar am reușit să funcționăm, să rămânem prieteni. Nu am dorit să pierdem ceea ce am câștigat în 9 ani de relație. Am zis că nu putem fi prieteni la cataramă, este greu și ciudat, momentan este o relație de colegialitate, mă mai sună din când în când, mă întreabă ce mai fac, dacă sunt bine, așa mi se pare frumos”, ne-a declarat Cristina, în exclusivitate, pentru Playtech Știri.
Rugămintea lui Vlad Gherman pentru Cristina Ciobănașu
Vlad Gherman și-a refăcut viața la scurt timp după despărțirea de Cristina, alături de Oana, colega sa de pe platourile de filmare. Se pare că, la începutul relației, Oana avea temeri legate de reacția Cristinei, atunci când va afla că ea și Vlad formează un cuplu. Așadar, actorul și-a rugat fosta parteneră să aibă o discuție cu actuala!
„La început au fost semne de întrebare, au fost discuții. Oana a avut emoții când ei s-au combinat, pentru că nu știa cum o să reacționez eu, daca o să fiu ok, pentru că eram la același loc de muncă.
Inițial, mi-a spus Vlad despre ei, i-am zis că mă bucur, apoi mi-a spus că Oana are niste emoții și mi-a spus să vorbesc eu cu ea. Am luat-o deoparte și i-am spus să se liniștească, că nu mai suntem împreună. Noi am încheiat lucrurile foarte frumos și ambii ne-am dorit să avem o relație bună, să rămânem o amintire frumoasă și să știm că ne putem baza unul pe altul.”, ne-a mai spus actrița din serialul „Adela”.
Video: Daniel Bălan