Rugăciune de iertare. Cuvintele puternice pe care este bine să le rostești
Rugăciunea este esențială pentru orice creștin și reprezintă modul de a comunica cu Dumnezeu. Potrivit Bisericii Ortodoxe, rugăciunea este de trei feluri: de slavă, de mulțumire și de cerere. Rostiți următoarea rugăciune de iertare oricând simțiți nevoie pentru iertarea păcatelor.
Rugăciune de iertare
Rugăciunea pentru iertarea păcatelor este primul pas pe care credincioșii îl fac spre transformarea sufletească. Conștientizarea greșelilor și părerea de rău duc întotdeauna la iertare. Prin iertare ne referim la mântuire, salvarea omului din greșeală, adică transformarea lui. Iertarea are loc în momentul în care omul, după ce conștientizează greșelile făcute, acceptă puterea lui Dumnezeu.
„Dumnezeul meu, cred întru Ține și mă rog Ție, întărește-mi credința! Te iubesc, sporește-mi dragostea! Mă pocăiesc, fă-mi căința să prisosească! Te slăvesc că pe întâiul meu început! Îți mulțumesc, Binefăcătorului meu cel veșnic! Te chem ca pe puternicul meu ajutor, Dumnezeul meu, binevoiește și povățuiește-mă cu înțelepciunea Ta, călăuzește-mă cu dreptatea Ta, mângâie-mă cu milostivirea Ta, apăra-mă cu puterea Ta. Îți închin, o, Dumnezeule, gândurile, faptele, suferințele mele. Ca în viitor să mă gândesc la Tine, să grăiesc de Tine, să lucrez după voia Ta, să sufăr pentru Tine.
Doamne, eu voiesc ceea ce voiești Tu. Pentru că Tu voiești să mă supun voii Tale și făgăduiesc să fac ceea ce voiești Tu. Te rog cu umilință, luminează-mi mintea, oțelește-mi voia, curățește-mi trupul și-mi sfințește sufletul! Dumnezeule preabun, ajută-mă să mă curățesc de greșalele trecute, să biruiesc ispitele viitoare și să lucrez cuvintele virtuții. Umple inimă mea de dragoste pentru bunătatea Ta, de ură pentru greșalele mele, de râvnă pentru binele aproapelui și de defăimare pentru deșertăciunile lumii.
Citește și: Rugăciuni pentru iertarea păcatelor. Trebuie rostite cu sinceritate în fața lui Dumnezeu
Fă-mă să fiu supus mai-marilor mei și cu dragoste către cei mai mici, credincios prietenilor și iertător vrăjmașilor mei. Vino, Atotputernice, întru ajutorul meu. Ca să biruiesc cele șapte păcate de căpetenie, care sunt pricină tuturor păcatelor. Să biruiesc mândria prin smerenie creștinească, iubirea de argint prin milostenie, invidia prin dragoste și bucurie. Pentru binele aproapelui, desfrânarea prin înfrânare și curăție, lăcomia prin cumpătare, mânia prin răbdare, lenea prin bărbăție creștinească.
Asemenea să biruiesc și toate celelalte păcate și patimi ce izvorăsc din acestea. Și-mi dă virtuțile creștinești: credința, nădejdea și dragostea. Dumnezeul meu, fă-mă înțelept întru lucrările mele, curajos în primejdii, răbdător în nenorociri și smerit în propășire. Nu mă lăsa să uit vreodată a fi cu luare-aminte la rugăciuni și în biserică, cumpătat la masă, repede la împlinirea datoriilor și statornic în hotărâri. Doamne, insuflă-mi grijă să am totdeauna conștiință dreaptă, înfățișare cuviincioasă, vorbire folositoare și purtare în bună rânduială. Dă-mi harul Tău, că să mă deprind a-mi stăpâni totdeauna patimile, a mă învrednici de darurile Tale, a păzi legea Ta și a merită mântuirea.
Citește și: Rugăciunea pe care este bine să o rostești vinerea. Cuvintele puternice pe care este bine să le spui
Dumnezeul meu, fa să cunosc cât de mici sunt bunătățile pământești și cât de mari sunt cele cerești, cât de scurt este timpul acestei vieți și cât de nemărginită este veșnicia. Ajută-mi să fiu întotdeauna gata de moarte și să nu mă cutremur de judecată Ta, să scap de chinurile cele veșnice și să dobândesc raiul prin lisus Hristos, Domnul nostru. Amin.”