Românii care vor primi pensii mai mici din noiembrie 2024. Anunțul făcut de autorități
Deși recalcularea pensiilor a fost aplicată încă din luna septembrie, unii pensionari nu au primit nici până în prezent deciziile de recalculare și pensiile mărite. Situația pare să se prelungească și în luna noiembrie, iar un număr semnificativ de seniori vor primi în continuare pensiile fără a fi majorate.
Probleme cu pensiile în luna noiembrie
Noua lege a pensiilor a intrat în vigoare în septembrie, iar milioane de pensionari din întreaga țară și-au primit deciziile de recalculare în această toamnă. Există însă și numeroși pensionari care încă nu au primit deciziile, nici două luni mai târziu. În prezent, se estimează că între 100.000 și 200.000 de persoane nu și-au primit încă decizia de recalculare, ceea ce înseamnă că pensiile majorate nu vor ajunge la ei nici în luna noiembrie.
Pentru cei afectați de această întârziere, diferențele de bani ar urma să fie achitate într-o etapă ulterioară, dar, deocamdată, aceștia vor primi aceeași sumă ca până acum. Recalcularea pensiilor a adus și numeroase erori pentru pensionari. Unele persoane au primit decizii de recalculare cu sume mai mici decât pensiile pe care le aveau înainte de septembrie 2024. Autoritățile au oferit asigurări că nicio pensie nu va scădea în urma recalculării. Chiar dacă pe deciziile noi apăreau sume mai mici, pensionarii au continuat să primească veniturile la valoarea anterioară.
În plus, există și o situație care îi afectează pe cei care au ieșit recent la pensie. Persoanele care și-au depus dosarele în ultimele luni se confruntă cu întârzieri cauzate de recalculare și de blocajele administrative. Astfel, persoanele care și-au depus dosarul de pensionare începând din august ar putea să nu primească pensia nici în luna noiembrie, din cauza problemelor persistente ale sistemului informatic, deși anul se apropie de sfârșit.
”Nu putem face nicio plată”
”Noi am ajuns cu recalcularea doar până în august. Sistemul informatic funcționează doar până într-un anumit punct și trebuie să așteptăm să primim și noile decizii după care se face calculul pentru Legea 260/2023. Este foarte greu și săracii oameni stau și așteaptă banii pentru care au muncit o viață întreagă. Din păcate, din punct de vedere legal, noi dacă nu avem o decizie emisă, nu putem face nicio plată către nimeni”, au spus surse din cadrul Casei de Pensii, potrivit Newsweek.
La nivelul multor județe sunt probleme de acest fel, iar angajații de la Casele de Pensii se confruntă cu erori de soft, care îngreunează lucrurile. Autoritățile au dat asigurări că problemele se vor rezolva în cele din urmă și că toți românii își vor primi banii cuveniți, chiar dacă le vor intra în conturi retroactiv.