Românii care vor primi câte 175 de lei lunar. Ce categorie se încadrează și când se dau banii

Românii care vor primi câte 175 de lei lunar. Ce categorie se încadrează și când se dau banii
Proiectul de lege pentru compensarea unei categorii de români

Holocaustul a fost una dintre cele mai oribile atrocități din istoria lumii. Regimul nazist a ucis șase milioane de evrei. Inclusiv un milion și jumătate de copii, și milioane de alte persoane. În acest context în Camera Deputaților a fost aprobată o lege de compensre a urmașilor celor uciși în această perioadă neagră a istoriei omenirii.

Proiectul de lege pentru compensarea unei categorii de români

La nivelul Camerei Deputaților era depus în aprilie anul trecut un proiect de lege ce propunea compensarea urmașilor celor decedați în perioada celui de-al Doilea Război Mondial. Este vorba de românii de etnie evreiască uciși în perioada Holocaustului.

Conform datelor existente, statul Roman acorda o serie de drepturi persoanelor persecutate de catre regimurile instaurate în România în perioada 6 septembrie 1940 – 6 martie 1945 din motive etnice.

Semnatarii acestui proiect de lege au justificat demersul prin faptul că se dorește o stabilire a unor reparații materiale pentru prejudiciul moral suferit. Inițiatorii proiectului de lege sunt 6 deputati, de la PSD, PNL, UDMR și din partea altor minorități reprezentate în Camera Deputaților. Noul proiect vine ca o completare a unei legi existente, și anume OUG 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile din 1940-1945.

Urmașii celor decedați în Holocaust primesc 175 de lei

Noul proiect de lege a fost aprobat ieri, 12 mai, în Camera Deputaților, aceasta fiind forul decizional în această cauză. Conform noului amendament la OUG 105/1999, urmașii celor decedați în Holocaust sunt îndreptățiți la o sumă compensatorie de aproximativ 175 de lei pe lună.

Conform amendametului banii vor fi acordați urmașilor celui „decedat, dispărut sau exterminat în trenul morţii, în timpul masacrelor îndreptate împotriva populaţiei minoritate, în timpul deportării în ghetouri şi lagăre de concentrare din străinătate, în timpul privării de libertate în locuri de detenţie sau în lagăre de concentrare, în timpul refugierii, expulzării sau strămutării în altă localitate, în timpul evacuării din locuinţa pe care o deţinea, în timp ce a făcut parte din detaşamentele de muncă forţată”.

Legea va intra în vigoare începând cu data de 1 ianuarie 2022, banii find acordați începând cu aceeași dată stipulată în noua lege.

”Acordarea de indemnizaţii compensatorii atât ultimilor martori ai Holocaustului din România, care şi-au văzut destinele ruinate de regimul dictatorial care a condus România în perioada celui de-al Doilea Război Mondial, cât şi copiilor acestora, reprezintă recunoaşterea publică a tragediei prin care au trecut, a chinului care s-a extins de-a lungul generaţiilor şi a distrus vieţi. Societatea are tendinţa să uite că aceşti copii, ajunşi în prezent la o vârstă înaintată, cu o stare de sănătate precară, o situaţie materială dificială şi ale căror venituri sunt foarte mici, alături de suferinţa proprie, au fost nevoiţi să trăiască cu suferinţa şi amintirile dramelor inimaginabile prin care au trecut părinţii lor.”, se arată în motivarea proiectului de lege.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI