Românii care vor plăti mai puțini bani la energie electrică. Veste de ultimă oră

Românii care vor plăti mai puțini bani la energie electrică. Veste de ultimă oră
Românii care vor plăti mai puțini bani la energie electrică

Azi, ordonanța din energie a primit vot favorabil în comisiile din Senat. Care sunt românii ce vor plăti mai puțini bani la energie electrică. Veste de ultimă oră!

Românii care vor plăti mai puțini bani la energie electrică

Anumite categorii de români vor plăti mai puțini bani la energia electrică. Conform PSD, s-a introdus subvenționarea prețului la energie pentru serviciile publice, lăcașele de cult și producătorii de medicamente. Noul document arată că familiile cu mai mult de trei copii, bisericile, producătorii de medicamente, bazinele de înot, serviciul de transport de suprafață, STB, de metrou, Metrorex vor beneficia de ajutor pentru plata facturilor.

„Am ţinut foarte mult ca aceste amendamente să fie adoptate, mai ales că, după cum aţi văzut, astăzi am adoptat, dacă nu mă înşel, vreo 38 – 40 de amendamente. Ordonanţa a fost foarte superficial făcută, din păcate.

Regret şi faptul că ministrul Energiei nu a venit să susţină aceste lucruri, dar, în fine, ceea ce cred că este cel mai important e că am făcut, am scos o lege care aşază mult mai bine piaţa energetică şi aceste amendamente pe care noi le-am susţinut”, a declarat deputatul Daniel Zamfir.

Ordonanța 119/2022 privind plafonarea prețurilor la energie, adoptată cu 87 de voturi

De asemenea, parlamentarul a mai transmis:

„Scopul principal al legii este să calmăm piaţa de energie. Dacă rămânem exact în acelaşi mecanism de până acum, şi anume să fie încurajaţi producătorii şi traderii să meargă pe piaţa PZU nu e în regulă. Piaţa PZU a fost făcută tocmai ca să ai posibilitatea să-ţi achiziţionezi o energie suplimentară. Majoritatea energiei pe care tu o livrezi consumatorilor trebuie să fie achiziţionată prin contracte bilaterale, contracte la termen.

Asta vrem să facem în această lege, să încurajăm ca şi aceste entităţi care au rămas, pe dinafară, gen aeroporturi şi aşa mai departe, să fie determinaţi să negocieze contracte bilaterale, pentru că până la urmă, şi mecanismul ăsta care se crease ca aceste instituţii cum e aeroportul, cum era metroul acum, CFR-ul şi alte instituţii publice să ajungă în zona furnizori de ultimă instanţă este de neacceptat”, a mai transmis acesta.

El a mai spus că „statul român nu este sac fără fund, statul român nu poate acoperi absolut toate nevoile care apar acum în piaţă, dar prin acest mecanism de sprijinire, de impulsionarea contractelor bilaterale cred că piaţa energetică se va stabiliza, iar preţurile vor fi undeva acceptabile”.

Ordonanța 119/2022 privind plafonarea prețurilor la energie a fost adoptată azi cu 87 de voturi pentru și 35 de abțineri cu amendamente. Astfel, senatorii au extins plaja de plafonare pentru biserici, producătorii la medicamente, precum și pentru familiile care au mai mult de trei copii.