Românii care pot ieşi la pensie la 60 de ani. Noutatea din lege de care viitorii pensionari trebuie să afle
Noua lege a pensiilor, conform ministrului Muncii, aduce multe modificări, asta însemnând noi facilități pentru actualii și viitorii pensionari. Pe lângă aceste aspecte, o un punct din noua lege precizează și care sunt românii care pot ieşi la pensie la 60 de ani.
Noile reglementări precizează care sunt românii care pot ieşi la pensie la 60 de ani
Noua lege a pensiilor a adus anumite modificări, fiind vorba de cel puțin 10 schimbări importante de la 1 ianuarie, printre care și precizările legate de românii care vor putea ieşi la pensie la 60 de ani.
De altfel ministrul Muncii preciza că aceste modificări se regăsesc în lege și nu aduc după ele niciun fel de penalizare, cum era în legislația existentă până la acest moment.
Concret, este vorba de acei români care au lucrat în condiții deosebite și speciale de muncă, iar procesul se va face fără penalizări.
Ministrul a mai precizat că pentru acești români se vor adăuga patru luni la stagiul de cotizare, pentru fiecare an lucrat, iar în cazul condițiilor speciale de muncă se vor adăuga șase luni la stagiul de cotizare.
Noutatea din lege de care viitorii pensionari trebuie să afle
În contextul noii legi, ministrul a mai venit cu câteva precizări, una dintre ele fiind, de fapt, noua modificare din lege de care viitorii pensionari trebuie să afle. Conform prevederilor din lege, acei bărbați cu un stagiu de cel puțin 40 de ani de cotizare, vor putea ieși la pensie la 60 de ani, și fără penalități, spune Simona Bucura-Oprescu.
„Anii sub 25 de ani nu sunt ani care aduc puncte suplimentare. În momentul acesta, în legea pensiilor avem un stagiu minim de 15 de ani, un stagiu complet de cotizare de 35 de ani.
Avem şi o altă noutate în lege, cei care au stagiu de cotizare de 40 de ani pot să iasă la pensie după noua lege, fără nicio penalitate, adică dacă eşti bărbat, ai început la 20 de ani, vârsta maximă limită de pensionare este 65 de ani, poţi să ieşi la 60 de ani fără nicio penalitate.
Este foarte important ca pensionarii să ştie acest lucru, mai ales pensionabilii, să îşi facă planificarea carierei şi a vieţii în funcţie de acest lucru”, a afirmat Simona Bucura-Oprescu în emisiunea „România Politică” de la Prima News.
„Noua lege a pensiilor prevede o formulă care are doi parametri”
Deși noua lege vine cu modificări majore, pe care actualul ministru a încercat să le explice în toate aparițiile televizate, sunt încă multe necunoscute, mai ales cele legate de modul de calcul, implementat prin normativele publicate recent în Monitorul Oficial.
În aces sens, în aceeași intervenție, Simona Bucura-Oprescu a venit cu noi explicații privind noua lege, dar și despre parametrii care se iau în calcul:
„Eu aș vrea să nuanțez. Trebuie să ținem cont de faptul că dosarul de pensie al fiecărui pensionar este unic. Și că noua lege a pensiilor din sistemul public prevede o formulă care are doi parametri. Totalul punctelor acumulate, care este format din totalul punctelor contributive, totalul punctelor necontributive și punctelor de stabilitate.
Punctele contributive sunt reprezentate de toate veniturile purtătoare de contribuții de asigurări sociale. Punctele pentru perioadele asimilate se referă la perioadele de studii pentru care se oferă 0,25 puncte pe an, plus perioadele de armată, respectiv, dacă a fost cazul, probabil în cazul puținilor pensionari, de prizonierat sau detenție politică.
Punctele de stabilitate sunt puncte prin care, pe lângă contributivitate, răsplătim munca și rămânerea în activitate astfel încât pensionarii cu un stagiu de cotizare mai îndelungat vor avea o pensie mai bună”, a mai adăugat Simona Bucura-Oprescu.
În cele din urmă, deși extrem de stufoasă noua lege, era nevoie de o reformare a sistemul de pensii printr-un cadru legal nou. Depinde acum de modul în care a fost elaborat acest cadru legal și dacă va fi sau nu în beneficiul contribuabililor români la fondul de pensii.