Românii care ies mai devreme la pensie începând cu 2022. E oficial, Klaus Iohannis a semnat proiectul!

de: Cezar Andrei
31 03. 2022

Veste bună pentru românii care au lucrat în industria producției de energie electrică si extracției cărbunelui: vor putea ieși la pensie mai devreme. Legea a fost promulgată de președintele Klaus Iohannis și va intra în vigoare la trei zile după publicarea sa în Monitorul Oficial.

Klaus Iohannis a promulgat legea care permite anumitor categorii de angajați să iasă la pensie mai devreme

Maie exact, de prevederile actului normativ publicat miercuri de șeful statului beneficiază salariații care au lucrat în grupa I și/sau a II-a de muncă în termocentralele pe bază de cărbune, incluzând unitățile de extracție a cărbunelui.

Proiectul de lege vine în completarea Legii 263/ 2010 privind sistemul unitar de pensii publice și va recunoaște grupele de muncă pentru cei care au desfășurat activităţi de producţie, mentenanţă şi asimilate din unităţile de producţie a energiei electrice în termocentralele pe bază de cărbune, incluzând şi unităţile de extracţie a cărbunelui, pentru personalul implicat direct şi nemijlocit în utilizarea procedeelor şi utilajelor specifice producţiei energiei electrice şi extracţiei cărbunelui, potrivit avocatnet.ro.

„Este asimilată stagiului de cotizare în condiții speciale de muncă perioada anterioară datei de 1 aprilie 2001, în care salariații au desfășurat activități dintre cele prevăzute la alin. (1) lit. i) (cele menționate mai sus, n.red.) în locurile de muncă încadrate conform legislației anterioare în grupa I și/sau grupa a II-a de muncă”, se arată legea promulgată.

Mai mult, de prevederile noului proiect de lege vor putea beneficia, la cerere, și persoanele care sunt deja pensionate. Acestea vor primi pensia recalculată începând cu următoarea lună celei cand au depus solictarea. În cazul în care după recalculăre cuantumul pensiei va fi mai mic decât cel pe care îl primeau inițial, se păstrează suma mai avantajoasă.

„De prevederile art.30 alin. (4) din Legea nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu cele aduse prin prezenta lege, beneficiază, la cerere, şi persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în perioada anterioară datei intrării în vigoare a prezentei legi. (2) Drepturile de pensie recalculate conform alin. (1) se acordă începând cu luna următoare celei în care a fost depusă solicitarea. (3) În situaţia în care, după aplicarea prevederilor alin. (1) şi (2), rezultă un cuantum al pensiei mai mic decât cel cuvenit anterior intrării în vigoare a prezentei legi sau aflat în plată, se păstrează cuantumul mai avantajos”, mai indică sursa citată.

Autoritățile vor să acorde vouchere de 500 de lei persoanelor cu venituri mici

Odată cu explozia prețurilor din ultima perioadă, guvernanții vor să adopte o serie de măsuri menite să îi ajute pe românii cu venituri mici. Aceștia vor beneficia de un ajutor de stat în valoarea de 50 de euro, sub formă de vouchere. Suma va fi acordată o dată la două luni până la finalul acestui an.

Voucherele sunt destinate achziționării alimentelor de bază precum lactate, carne, făină, zahăr și alte produse alimentare de strictă necesitate.

Categoriile care vor beneficia de aceste vouchere sunt: pensionarii care au un venit mai mic de 1.500 de lei, gospodăriile cu doi părinți și cu cel puțin doi copii dependenți și gospodăriilor monoparentale cu un venit net mediu lunar mai mic de 600 de lei, persoanele care beneficiază de Venit Minim Garantat, persoanele cu dizabilități.