Românii au luat cu asalt pârtiile din Sinaia. Vânzarea cartelelor pentru telegondolă a fost oprită la ora 15.00 din cauza aglomerației
Sâmbătă, sute de turiști au luat cu asalt pârtiile din Sinaia, transformând stația de plecare a telegondolei într-un adevărat furnicar. Datorită numărului mare de persoane, administratorii domeniului schiabil au decis să oprească vânzarea cartelelor pentru urcare începând cu ora 15:00, potrivit News.ro.
Decizie pentru evitarea aglomerației
Din cauza fluxului mare de turiști, administratorii au anunțat pe rețelele de socializare că au luat această măsură pentru a preveni supraaglomerarea instalațiilor și pentru a asigura o coborâre în siguranță de pe munte.
„De la orele 15:00, casieriile nu mai eliberează cartele pentru urcare la niciuna dintre instalații. Pentru evitarea aglomerației la retragerea de pe munte, vă rugăm să vă organizați din timp”, se arată în mesajul transmis de aceștia.
Recomandări pentru turiști
Administratorii au subliniat importanța respectării programului de funcționare al instalațiilor și au avertizat că forțarea accesului peste program poate genera timpi de așteptare mai mari, în special la Cota 1400, unde se face coborârea.
„Cu cât se forțează mai mult accesul peste program la telescaune, cu atât timpii de așteptare sunt mai mari la coborâre,” au adăugat aceștia.
Starea pârtiilor din Sinaia
În Sinaia sunt deschise pârtiile populare precum Valea Soarelui 1 și 2, Lăptici 1 și 2, Valea Dorului, Panoramic, Floare de Colț, Vâlcel, Călugărul 1 și 3, dar și Variantă. Totuși, pârtia „Drum de vară,” care coboară de la Cota 1400, rămâne închisă din cauza stratului insuficient de zăpadă, care nu permite o amenajare corespunzătoare.