”România va stăpâni lumea” – profețiile indianului care știe că un om din Bucovina e salvarea. Detalii uluitoare
În vizita sa prin România, profetul indian Gupta Swami s-a arătat impresionat de mănăstirile din Bucovina și a anunțat că, în viitor, de pe aceste meleaguri se va ridica un om care va opri decăderea României și va transforma țara într-una dintre cele mai puternice state de pe glob.
Profeţiile unui indian: România va stăpâni lumea/ Un om din Bucovina pare a fi alesul mileniului
Indianul Gupta Swami, doctor în istoria religiilor, cunoscut în întreaga lume ca prezicător, a fost în vizită în România în anul 2004. Deși în țara noastră numele său nu spune multe, el este celebru pe întregul glob datorită profețiilor sale. De-a lungul timpului, indianul a prezis prăbușirea Uniunii Sovietice, atentatul terorist din Indonezia, căderea navetei Columbia, dar și execuția cuplului Ceaușescu.
De altfel, există o legendă conform căreia în anul 1983, după ce a prezis sfârșitul dictatorilor români, indianul ar fi fost obligat să părăsească teritoriul țării noastre, unde se afla în vizită. Acesta a revenit în România 20 de ani mai târziu, alegând să viziteze Bucovina. În timp ce se afla în nordul țării, Gupta Swami a făcut mai multe previziuni interesante.
„De aici va porni cea mai puternică personalitate politică”
„Ceea ce mi-a purtat de curând paşii spre binecuvântatul pământ al Bucovinei este mai ales faptul că, într-un viitor nu prea îndepărtat, de aici va porni la întâlnirea cu destinul său cea mai puternică personalitate politică pe care s-ar părea că în curând o va cunoaşte mileniul care a început. Am venit astfel să mă familiarizez şi eu cu aceste sfinte locuri, de unde va porni să acţioneze cel despre care am putea spune că va fi Mântuitorul omenirii viitoare”, declara profetul indian la acea vreme.
Profetul a mai afirmat și că România va avea un rol important în soarta lumii, totul culminând cu cel de-al III-lea și ultimul război mondial. După terminarea acestui război, India și țara noastră vor deveni unele dintre cele mai importante state la nivel mondial, iar cei mai importanți poli ai devoltării vor fi țări precum Franța, Rusia, Grecia sau Japonia.