România și Ungaria vor fi legate de o linie de tren de mare viteză. Acordul a fost semnat

de: Alexandra Chivu
27 06. 2019
romania ungaria tren de mare viteza

România și Ungaria vor fi legate de o linie de tren de mare viteză între Debrecen – Békéscsaba – Oradea – Arad – Timişoara. În acest sens, s-a semnat, miercuri, un acord de parteneriat dintre patru Camere de comerț și industrie din Ungaria și patru Camere de comerț și industrie din România.

România și Ungaria, legate de o linie de tren de mare viteză

Prezent la certificarea parteneriatului a fost și János Lázár, parlamentar al județului Csongrád, care a precizat că în relațiile dintre Ungaria și România, cele două entități sunt interdependente. Oficialul a menționat că cea mai importantă sarcină a următorilor zece ani va fi creșterea competivității, așa încât România și Ungaria să facă parte din nivelul mediu economic al UE. Mai mult, Lázár a completat cu faptul că guvernul ungar vede potențial economic în estul României, drept pentru care a încheiat un acord cu Debrecen, Békéscsaba şi Szeged.

Oficialul a subliniat că în partea de est a țării noastre au avut loc investiții considerabile privind infrastructura: autostrada M35, care va ajunge în scurt timp la frontiera cu România, construirea autostrăzii M4 și investițiile guvernului ungar de miliarde de euro pentru construcția rețelei feroviare. „În urma investiţiei, trenurile vor putea circula cu 160 km/oră, iar guvernul a comandat deja studiul de fezabilitate pentru realizarea liniei feroviare de mare viteză”, a declarat Lázár.

România și Ungaria vor fi legate de o linie de tren de mare viteză. Acordul a fost semnat

S-a semnat acordul dintre patru Camere de comerț și industrie din Ungaria și patru Camere de comerț și industrie din România

Politicianul a adăugat și că pe lângă aportul consistent de capital (Mol, OTP, Richter), guvernul ungar va fi prezent în țara vecină și în industria alimentară, în agricultură, la gestionarea deșeurilor, în turism și la fabricarea materialelor de construcții. De menționat este că va fi inițiată o cooperare la nivel sectorial pentru dezvoltarea relațiilor economice transfrontaliere, ce includ activitățile furnizorilor, formarea profesională, participarea la expoziții, adoptarea de bune practici, crearea de asociați și organizarea de forumuri comune.