România se va implica în războiul din Ucraina? Florin Cîțu, anunțul momentului
Tensiunile ating cote maxime în Ucraina, după ce Vladimir Putin a transmis în dimineața zilei de joi că va începe războiul. Trupele militare rusești au atacat pe trei fronturi, respectiv, aerian, terestru și maritim mai multe orașe importante din Ucraina, inclusiv Kievul. La această oră, mii de cetățeni părăsesc țara și se îndreaptă către România, unde speră să fie feriți de război. În urmă cu puțin timp, Florin Cîțu a transmis care este poziția României față de războiul care se desfășoară la graniță.
Cât este de protejată România în fața atacurilor rusești
Președintele Senatului, Florin Cîțu, a transmis românilor poziția pe care o va avea România în războiul care a început în această dimineață, în Europa. Potrivit acestuia, țara noastră se bucură de cele mai mari garanții de siguranță din istorie, dând asigurări cu privire la neimplicarea țării noastre în acest război crunt. În schimb, liderul PNL susține că România va oferi tot ajutorul umanitar de care Ucraina are nevoie în aceste momente.
„România va oferi ajutor umanitar Ucrainei cât e nevoie. Pentru români, să știe că nu vom fi implicați într-un război în Ucraina. România nu a avut niciodată în istorie garanții mai mari de securitate decât are acum ca membru NATO și UE”, a declarat Florin Cîțu.
Acesta a pregătit românii cu privire la migrarea cetățenilor din Ucraina spre România, astfel că, mulți dintre locuitorii orașelor bombardate doresc să părăsească în cel mai scurt timp țara. Florin Cîțu a informat cetățenii români care se află în Ucraina că vor primi toate informațiile de care au nevoie prin intermediul Ministerului Afacerilor Externe (MAE).
„Nu e niciun pericol pentru cetățenii români. România nu va intra într-un război în Ucraina”, a insistat Florin Cîțu.
Klaus Iohannis, măsuri rapide în urma începerii războiului
Klaus Iohannis, se va întâlni astăzi, de la ora 13:00, la Cotroceni, cu preşedintele Senatului, Florin Cîţu, şi cu preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, pentru a discuta despre situaţia generată de invadarea Ucrainei de către Rusia.
În acest moment, este în desfășurare o ședință a Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT), convocată de președintele Klaus Iohannis în contextul conflictului din Ucraina. La finalul ședinței, președintele va susține o declarație de presă în cadrul căreia va transmite principalele subiecte discutate în ședință.
De asemenea, Klaus Iohannis va participa în această seară la reuniunea extraordinară convocată de urgență de către Consiliul European după atacul fără precedent al Rusiei. Potrivit ultimelor informații, reuniunea va aborda subiectul condițiilor de siguranță existente la granițele Ucrainei și va stabili sancțiuni mai dure pentru Vladimir Putin.
Ascultă declarațiile lui Adrian Cioroianu, fost ministru al Afacerilor Externe, privind posibilele sanțiuni adoptate de statele occidentale: