România este unică în Europa. Câtă încredere au americanii în țara noastră

SUA se bazeaza doar pe Romania in cazul unui atac al Rusiei la Marea Neagra

Un studiu comandat de americani susţine că sunt necesare o serie de ajustări ale strategiei aliate la Marea Neagră, în contextul unei agresiuni ruseşti, care ar fi tot mai evidente în zonă. De asemenea, una dintre concluzile studiului mai arată că, acum, SUA nu se pot baza decât pe România pentru contracararea Rusiei la Marea Neagră.

România, singura țară de la Marea Neagră pe care se poate baza SUA în cazul unui atac al Rusiei

Americanii nu s-ar baza pe nimeni altcineva decât pe România în cazul unui atac al Rusiei în zona Mării Negre. În studiul intitulat ”Rusia, NATO şi securitatea Mării Negre” se analizează modul în care trei aliaţi NATO aflaţi în zona Mării Negre, Bulgaria, România şi Turcia, percep şi sunt în stare să reacţioneze în cazul unui atac al Rusiei.

Între altele, studiul RAND Corporation are la bază şi rezultatele unui joc de stat major cu scenariul unei crize militare, care a avut loc în iunie 2018. Potrivit documentului, ”este foarte probabil ca România să fie dispusă şi capabilă să contribuie la o iniţiativă militară regională în Marea Neagră”.

Presedintele SUA, Donald Trump și presedintele Rusiei, Vladimir Putin
Presedintele SUA, Donald Trump și presedintele Rusiei, Vladimir Putin

Turcia, parteneră cu Rusia în Siria

Şi asta pentru deşi poziţia Turciei este de o importanţă fundamentală ”datorită capacităţilor sale navale şi a responsabilităţii pentru strâmtorile de la Marea Neagră, în conformitate cu Convenţia de la Montreux”, Ankara este „reticentă să reziste agresiunii ruseşti”, din cauza cooperării cu Moscova în Siria şi a „dependenţei de importurile ruseşti de gaze naturale”.

De asemenea, documentul mai arată că şi cel de-al treilea aliat NATO de la Marea Neagră, Bulgaria, nu poate fi destul de ferm în faţa Moscovei. Sofia ”este vulnerabilă la impactul stimulentelor şi constrângerilor ruseşti” pentru că o enervare a Kremlinului ar putea afecta, în special, sectorul energetic bulgar.

România se zbate să doteze Forțele Navale

Studiul mai arată că România face eforturi pentru a dota Forţele Navale cu echipamente moderne. ”Deşi activele navale ale României sunt modeste în ceea ce priveşte cantitatea şi capacităţile lor, planurile de modernizare a platformelor existente, achiziţionarea de noi fregate şi potenţialul achiziţionării a trei submarine noi ar putea spori contribuţiile României la o prezenţă maritimă occidentală la Marea Negră”, se arată în document.

Studiul mai relevează iniţiativele Bucureştiul de a creşte prezenţa aliată în zonă. Între altele este amintită solicitarea unei prezenţe navale aliate la Marea Neagră, demers care  nu a avut succes la vecinii bulgari.

Bulgaria nu vrea să fie parte dintr-un grup operativ naval permanent în Marea Neagră

Propunerea românească de a înfiinţa un grup operativ naval permanent în Marea Neagră de către România, Turcia şi Bulgaria, cu participarea aliaţilor germani, italieni şi americani nu a primit sprijinul Sofiei”, se mai precizează în studiu.

Ca o concluzie, raportul RAND Corporation arată că ”este necesară extinderea măsurilor existente de apărare şi descurajare” mai ales în contextul în care ”investiţiile militare ruseşti în teatrul de operaţiuni de la Marea Neagră, realizate începând din anul 2014, au schimbat fundamental harta de securitate a regiunii”.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI