România, direct vizată de Ucraina în război. Anunțul făcut în urmă cu puțin timp

de: Rosu Ioana
21 12. 2022

Apar vești noi sosite din Kiev, acolo unde luminița de la capătul tunelului începe să se întrezărească. În urmă cu puțin timp, ministrul ucrainean al Apărării, Oleksii Reznikov, a transmis cum par să se desfășoare lucrurile pe front în anul 2023. Potrivit declarațiilor sale, printre țările care vor avea acoperire se regăsește și țara noastră. Ce urmează, de fapt?

Kievul, pregătit să primească ajutor din partea Occidentului

Forțele armate ale Kievului vin cu informații noi legate de ajutoarele cu arme și muniție primite din partea altor state. Declarația a fost transmisă în cadrul unui program special difuzat de posturile de televiziune din Ucraina şi preluat de agenţia Interfax-Ukraine.

Astfel, Oleksii Reznikov a transmis că Ucraina a semnat contracte cu mai multe țări, pentru a-i fi asigurate armele de care are nevoie pentru a contracara ofensiva Rusiei. Potrivit declarațiilor sale,

Ucraina va avea la dispoziție în fiecare lună armament pentru a se apăra de atacurile rusești, dar și pentur a avansa în război către o victorie, a transmis agenția de presă EFE, preluată de Agerpres.

„Industria militară americană este deja în funcţiune. Cu alte cuvinte, una dintre temele-cheie ale fiecărei întâlniri din cadrul formatului Ramstein (cum sunt numite întâlnirile Grupului de Apărare al Ucrainei cu alte naţiuni, n. red.) este implementarea capacităţilor ţărilor care sprijină Ucraina în acest război”, a subliniat ministrul ucrainean al Apărării.

Vestea bună, dar în același timp îngrijorătoare, este aceea că nu doar Ucraina va primi aceste ajutoare cu armament, astfel că au fost plasate comenzi și în alte țări, printre care și România.

Având în vedere această veste, în caz de război pe teritoriul țării noastre, armata ar avea instrumentele necesare pentru a lupta împotriva inamicilor.

„Au fost deja plasate comenzi, şi nu doar în SUA, ci şi în Germania, Franţa, Slovacia, Cehia, România şi alte ţări”, a adăugta ministrul ucrainean al Apărării.

„Voi discuta deschis”

În continuare, Oleksii Reznikov a susținut că nu va ascunde de nimeni existența acestor contracte, cât și a faptului că, atât Ucraina, cât și țările vecine și implicate în acest război au la îndemână armele necesare pentru a confrunta Rusia, puternic izolată de majoritatea statelor.

„Şi voi discuta deschis, fără să dezvălui mari secrete, am multe contracte semnate pentru a ne furniza armele necesare şi muniţia corespunzătoare. Şi ştiu sigur, miniştrii Apărării sau secretarii Apărării din diverse ţări îmi confirmă că şi ei au semnat contracte similare”, a spus Reznikov.

Vă reamintim că, în cursul zilei de astăzi, Volodimir Zelenski urmează să facă o vizită în SUA, acolo unde se va întâlni cu omologul său american, dar și cu alți membri ai Congresului.

Cu ocazia acestei vizite, preşedintele american Joe Biden ar trebui să confirme trimiterea unui nou pachet de ajutor militar în valoare de 2 miliarde de dolari către Ucraina, care va conține inclusiv o baterie de rachete Patriot, un sistem de apărare antirachetă extrem de eficient pe care Kievul îl solicită Washingtonului de ceva timp, dar care îl  neliniștește foarte tare pe Vladimir Putin.