România, campioană în Uniunea Europeană: cât de buni suntem la exportul de cereale

de: Puiu Alexandru
24 09. 2019

În mod uimitor, românii sunt foarte buni la un lucru. Când vine vorba de producția de cereale, se pare că țara noastră dă tonul în Uniunea Europeană.

Comparativ cu toate celelalte țări din Uniunea Europeană, România exportă cele mai multe cereale. Suntem pe primul loc în 2019 la acest subiect, atât în materie de grâu, cât și de porumb. Ca referință, pentru prima poziție în clasament, am concurat cu Franța și Germania. Cele două țări au fost câștigătoarele aceleeași distincții anul trecut, ocupând primul și al doilea loc, conform analizei publicate de Business Review, în timp ce România era pe locul trei în 2018.

În primele 11 săptămâni ale sezonului 2019/2020, sezonul actual de comercializare, România a exportat 1,72 milioane tone de grâu, cifră care cumulează 33,6% din totalul exporturilor de cereale din Uniunea Europeană. Pe locul doi se află Franța, cu exporturi de 1,26 de milioane de tone, însumând 24,6% din exportul UE, potrivit informațiilor date de Observatorul UE al Pieței Culturilor Agricole.

În materie de porumb, România este principalul exportator, cu 114.737 tone livrate de la începutul acestui sezon, în urmă cu aproape trei luni. Acea cifră se reflectă în 48,6% din întregul export din porumb de la nivelul Uniunii Europene.

Deși semințele se cuantifică altfel, România este lider de piață și din acel punct de vedere. Țara noastră a reușit să genereze ce mai multe semințe de porumb în 2019. Este vorba de o valoare totală de 19 milioane de tone. Dacă te încântă seminețele de floarea soarelui, discutăm în 2019 de 3,35 milioane de tone de semințe de floarea soarelui.

În privința banilor care au intrat în țară cu această ocazie, valoarea totală a exporturilor pentru sezonul actual de grâne s-a ridicat la 2,2 milioane de euro. Datorită producției foarte bune din acest an, creșterea exportului a fost la un nivel aproape absurd, de la un milion de tone la 12 milioane de tone, un alt record la nivelul întregii Uniuni Europene.