România, acuzată de Rusia pentru atacarea Transnistriei. Ce consecințe grave pot exista pentru țara noastră

de: Rosu Ioana
26 04. 2022

Politologul Serghei Markov a dezvăluit pentru un ziar rusesc despre planurile pe care România le are cu regiunea separatistă Transnistria. Potrivit fostului consilier al lui Vladimir Putin, țara noastră este susținută de NATO și armata ucraineană pentru a ataca Transnistriei. Expertul a avertizat, de asemenea, unde a fost dislocate armata română și ce alte ofensive mai are în plan.

De cine ar fi susținută  România pentru a ataca Republica Moldova?

Vicepreședintele Forumului public rus pentru afaceri internaționale și copreședintele Consiliului Național Strategic al Rusiei, Serghei Alexandrovici Markov, a avertizat asupra planurilor de luptă pe care România urmează să le întreprindă.

Potrivit oficialului rus, țara noastră va ataca Transnistria, ajutată de NATO și Ucraina, iar ulterior va trece la anexarea Republicii Moldove, potrivit Pravda. Politologul a explicat, de asemenea, ce presupune această acțiune pentru susținătorii Rusiei și implicit pentru Rusia, afirmând că militari români au fost dislocați în Moldova, urmând a fi format grupări pregătite de provocări militare, urmate de atacuri.

„România, cu sprijinul NATO și cu participarea armatei ucrainene, intenționează să pună mâna pe Transnistria și să efectueze represalii politice masive împotriva tuturor susținătorilor Rusiei. Acest lucru va pune Rusia într-o poziție foarte dificilă. După operațiunea militară, România plănuiește anexarea Moldovei„, a transmis oficialul rus.

Afirmațile lui Serghei Markov vin la scurt timp după ce fostul ministru al Apărării al Republicii Populară Donețk, Igor Strelkov, a declarat că deține informații potrivit cărora România se pregătește pentru ocuparea Republicii Moldova. Informațiile acestuia au fost transmise după ce, luni, Ministerul Securității de Stat al Transnistriei a fost atacat cu lansatoare de grenade.

Reacția Guvernului Republicii Moldove după atacul cu grenade

Postul de televiziune TSV a anunțat în cursul zilei de ieri o serie de explozii au fost la Ministerul Securităţii de Stat din Tiraspol, capitala regiunii separatiste moldoveneşti Transnistria. La fața locului au intervenit de urgență mai multe echipe de pompieri care s-au asigurat că au eliminate orice pericol de extindere a focului. Potrivit oficialilor, atacul a avut ca scop tensionarea condițiilor de securitate.

Transnistria s-a separat de Chișinău în urma căderii Uniunii Sovietice, are propria monedă și propriile instituții, iar teritoriul are o populație de aproximativ jumătate de milion de persoane. Aceasta este dependentă de Rusia, care îi furnizează gaze gratuit, având trupe militare desfășurate pe teritoriul regiunii.

„Biroul politici de reintegrare își exprimă îngrijorarea în legătură cu incidentul care s-a produs astăzi în orașul Tiraspol. Potrivit informației disponibile, persoane neidentificate au efectuat împușcături din aruncător de grenade asupra sediului așa-numitei structuri de securitate din regiune. Conform datelorpreliminare nu există victime sau persoane rănite.

Obiectivul urmărit de incidentul de astăzi ține de crearea pretextelor pentru tensionarea situației de securitate în regiunea transnistreană, necontrolată de autoritățile constituționale. În acest context, Biroul politici de reintegrare cheamă la păstrarea calmului și împreună cu instituțiile naționale competente monitorizează evoluțiile cazului menționat”, a transmis, luni, executivul de la Chișinău.