Rică Răducanu, despre asemănările dintre Gică Hagi și fiul lui, Ianis, eroul calificării României la EURO 2024: ”Niciunul nu dă cu capul, îl țin pentru gândire, ca Messi!” EXCLUSIV
”Regele fotbalului” Gheorghe Hagi e tare mândru de fiul lui, Ianis Hagi, eroul calificării României la EURO 2024. Tânărul sportiv a moștenit multe dintre tacticile care l-au făcut celebru în întreaga lume pe tatăl său. Despre asemănările dintre cei doi fotbaliști, din generații diferite, ne-a vorbit, în exclusivitate pentru Playtech Știri, cu o mare doză de umor, Rică Răducanu, fosta glorie a Clubului Rapid.
Ianis Hagi, eroul naționalei de fotbal, în meciul Israel-România. Mesaj cu tâlc pentru rivali, după victorie
Mijlocașul în vârstă de 25 de ani al tricolorilor, Ianis Hagi, a jucat impecabil în meciurile pentru calificarea României la EURO 2024, fiind unul dintre cei mai buni fotbaliști, din teren, și în confruntarea, cu emoții, Israel – România, care s-a încheiat cu scorul de 2 la 1 pentru ai noștri.
Urmare a uriașei performanțe, Ianis fiind, de fapt, și autorul golului decisiv, jucătorul de fotbal le-a transmis rivalilor, care nu prea credeau în forțele lui, un mesaj cu tâlc: ”Dacă m-ar vedea mergând pe apă, ar spune că o fac deoarece nu ştiu să înot”.
Ianis Hagi, despre calificarea României la EURO 2024: ”Realitatea bate visul!”
Fiul lui Gică Hagi și-a postat pe conturile sociale un mesaj emoționant, în care a descris bucuria trăită pe teren, după marcarea teribilului gol, cu stângul, asigurând astfel României un loc la EURO 24:
”Am visat momentul ăsta de când am dat prima oară cu piciorul într-o minge. Am știut că, dacă voi ajunge fotbalist, cea mai mare mândrie ar fi să îmbrac tricoul naționalei, iar cea mai mare bucurie – să reprezint România la un turneu final.
Acum 5 ani, am primit această responsabilitate și am îmbrăcat tricoul României, pentru prima dată, iar astăzi sunt calificat cu echipa națională la Campionatul European. Realitatea bate visul”.
Citește și: Ce a scris presa din Elveția despre Ianis Hagi. Momentul care i-a uimit pe jurnaliști
Rică Răducanu, despre asemănările dintre Gică Hagi și fiul lui, Ianis Hagi, pe terenul de fotbal
Rică Răducanu este de părere că Ianis Hagi a moștenit nu numai talentul lui Gică Hagi, ci și punctele lui forte, dar și pe cele mai slabe. Iată cum îi descrie, cu umoru-i caracteristic, Rică Răducanu, pe cei doi fotbaliști, tată și fiu:
”Normal că Gică Hagi e mai bun, că doar e taică-său, el l-a făcut. Ianis, ca și Gică, dă bine cu stângul, are niște șuturi fantastice, cu forță, pe poartă, sparge poarta.
Ei nu prea lovesc însă mingea cu capul, aici, la acest capitol, pot spune că sunt la fel. Mă gândesc că ei își păstrează capul pentru pentru gândire, ca Messi, să nu cumva să facă vreo comoție, precum alți sportivi.
Ianis este lansat mai de mult timp, e muncitor, educat și cuminte ca Gică Hagi. Îl știu de mic, joacă pe afară, pe la cluburi, de mulți ani”, spune Rică Răducanu, în exclusivitate pentru Playtech Știri.
Rică Răducanu: ”Ianis e înalt și frumos, pe placul fetelor!”
Fostul mare portar al echipei Rapid, Rică Răducanu, mai spune că Ianis este cu mult mai frumos decât tatăl lui:
”Dacă e să îi iau așa, prin comparație, da, Ianis e mai frumușel, mai înalt, pe placul fetelor, el are cam 1,84 m, taică-său are cam 1,74 m înălțime. Bărbații trebuie să fie înalți și un pic mai frumoși ca dracul. Mă rog, la ei nu este cazul, dar așa este vorba.
Și eu am fost bărbat frumos, tot așa, foarte înalt, se uitau fetele după mine. Ianis are însă o iubită frumoasă, e cuminte, s-a așezat la casa lui, viața personală este importantă pentru un sportiv, ca să aibă liniște”, menționează Rică Răducanu, în exclusivitate pentru Playtech Știri.
Sfatul lui Rică Răducanu pentru Ianis Hagi: ”Să strângă banul, că se duce dracului, dacă nu ești atent!”
Rică Răducanu mai precizează, pentru Playtech Știri, că toți fotbaliștii români care joacă la cluburile din străinătate, precum este și Ianis Hagi, trebuie să țină de banii câștigați acum, pentru a avea o bătrânețe lipsită de griji:
”Ianis trebuie să aibă grijă de banii câștigați în străinătate, altfel, nu va avea la pensie, ca noi, aștia, din alte generații, care mai aveam și câte o carte de muncă.
Cei de acum sunt profesioniști, ce strâng, cât sunt în glorie, e bun strâns. Atenție, se duc dracului banii, dacă bei și fumezi, dacă nu ești atent!
Toți fotbaliștii tineri care au norocul să joace prin străinătate să strângă materialul, să investească banii în vreo afacere, ca să nu trăiască în sărăcie, la bătrânețe.”, mai spune Rică Răducanu.
România s-a calificat la un turneu final după o absență de 8 ani, iar performanța realizată în această campanie de calificare îi duce pe unii cu gândul la performanțele realizate de Generația de Aur, condusă atunci de Gică Hagi.