Rezultate pe județe și orașe la Bacalaureat 2020. Vezi ce note ai luat la BAC
Prima sesiune a examenului de Bacalaureat 2020 s-a încheiat. Elevii vor afla astăzi ce rezultate au obținut la examenul maturității. Pentru a accesa rezultatele, în premieră, elevii au primit un cod unic cu care se vor identifica pe listele cu rezultatele de la Bacalaureat 2020, care vor fi afișate pe edu.ro sau în unitățile unde a fost susținut examenul.
Rezultate pe județe și orașe la Bacalaureat 2020. Vezi ce note ai luat la BAC
O premieră în istoria examenelor din România, este anonimizarea rezultatelor, care a fost introdusă chiar în timpul probelor de Evaluare Națională, ca urmare a unei solicitări din partea Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, precizează Ministerul Educației.
La avizier, precum și pe pagina online dedicată rezultatelor de la Bacalaureat 2020 apar coduri în dreptul cărora vor fi afișate notele și mediile. Fiecare candidat de la Bacalaureat 2020, a primit anterior afișării rezultatelor un cod specific.
Rezultatele de la Bacalaureat 2020
Rezultatele de la examenul de Bacalaureat 2020, vor fi publicate, astăzi, 30 iunie 2020, până la ora 12:00. Notele de la examen, în format anonimizat, vor fi publicate la avizierele unităților de învățământ și online, la adresa www.bacalaureat.edu.ro.
Elevul va trebui să se identifice cu ajutorul codului unic la afișarea rezultatelor pentru a-și vedea notele, în dreptul lui. Astfel, în loc de nume vor apărea numai coduri.
Bacalaureat 2020 – condiții de promovare a examenului
Pentru a fi declarat promovat, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească următoarele condiții, cumulativ:
- recunoașterea/echivalarea tuturor probelor de evaluare a competențelor lingvistice și digitale;
- susținerea tuturor probelor scrise și obținerea notei 5 (cel puțin) la fiecare dintre acestea;
- obținerea mediei 6 (cel puțin) la probele scrise.
Sesiunea specială Bacalaureat 2020
Începând cu data de 6 iulie, elevii aflați în izolare/confirmați pozitiv cu noul coronavirus vor susține examenul de Bacalaureat în etapa specială.
La această etapă vor participa doar absolvenții care:
- au avut temperatura peste maximul admis,
- au fost în izolare, carantină,
- au afecțiuni cronice care pot crește receptivitatea sau severitatea afecțiunii în contextul pandemiei,
- sunt spitalizați/internați, în prima etapă a examenelor naționale, pentru diverse afecțiuni.
Sesiunea specială a Bacalaureatului 2020
Ministerul Educației organizează o sesiune specială a Bacalaureatului 2020, pentru elevii afectați de pandemia COVID-19, în perioada 22-25 iunie 2020.
Elevilor care au susținut unele probe ale examenului de Bacalaureat în prima sesiune, dar nu au reușit să o finalizeze pentru că au avut la triajul epidemiologic temperatura peste limita de 37,3 grade C, sau din alte motive medicale, li se vor recunoaște probele respective.