Revoltător! Imagini de groază, surprinse într-un spital din Iași. Un șobolan a fost filmat în timp ce se plimba printre paturile pacienților. VIDEO
Au fost momente înfiorătoare într-un spital din Iași, după ce o asistentă a observat cu stupoare că printre paturile pacienților dă târcoale un vizitator nepoftit, adică un șobolan. Vizibil speriat, cadrul medical a încercat să prindă rozătoarea cu un suport de perfuzii, însă nu a reușit, iar șobolanul și-a văzut de drumul lui. Imaginile au fost surprinse de camerele de supraveghere ale spitalului. La scurt timp după incident, atât directorul DSP, cât și un alt medic al spitalului au oferit primele informații legate de această situație inadmisibilă.
Unde a fost surprins momentul
La scurt timp după tragedia de la Spitalul de Boli Infecțioase din Constanța, apar imagini îngrozitoare din interiorul Spitalului de Psihiatrie „Socola”, din Iași, acolo unde un șobolan a fost filmat plimbându-se printre paturile pacienților. Din păcate, toate evenimentele de acest gen sunt absolut inacceptabile într-o perioadă de criză sanitară, în care pacienții au nevoie mai mult ca oricând de siguranță și igienă sanitară. Șobolanul a fost filmat de camerele de supraveghere ale spitalului, iar ulterior, imaginile au fost înregistrare cu telefonul mobil al unui angajat, însă sursa nu este cunoscută până în acest moment.
În imaginile video de mai jos veți putea urmări cum una dintre asistente încearcă să-și găsească curajul de prinde șobolanul, însă acesta nu se lasă capturat, reușind chiar să iasă din acea cameră. Potrivit reprezentanților spitalului, animalul a fost surprins într-o zonă tampon a spitalului, acolo unde pacienții sunt ținuți o vreme sub observație Covid-19, iar apoi sunt internați pe saloane.
Reacția DSP după imaginile apărute public
În urma vizualizării imaginilor, directorul DSP și-a exprimat indignarea și dorința de a sancționa pe cei care se fac responsabili de această situație, subliniind faptul că imaginile denotă o lipsă acută de igienă.
“Nu poți să faci un spital și să nu mături în spital. Acolo trebuie văzut exact ce s-a întâmplat, trebuie igienizat, deratizat, luate toate măsurile, dar conducerea spitalului trebuie să știe să facă lucrurile astea, dacă avem o sesizare din partea asta, o să trimitem acolo inspectorii de la igienă să sancționeze și să analizeze să vadă care sunt cauzele, adică cum s-a putut ajunge aici pentru că asta înseamnă deficiențe majore de igienă, dacă ajung șobolanii să intre în spital”, a spus Vasile Cepoi, directorul instituției, potrivit ziaruldeiasi.ro.
De asemenea, unul dintre medicii spitalului a făcut declarații referitoare la cele întâmplate, dând asigurări cu privire la demararea unei anchete. Mai mult, acesta a declarat că până la acel moment, nimeni nu anunțase despre cele întâmplate
„Conducerea institutului nostru nu a primit încă nicio sesizare oficială în acest sens, nu a fost făcută nicio plângere, dar a fost demarată în cursul acestei zile o anchetă internă care va urmări aceste înregistrări video să vedem modul cum s-a întâmplat și a vedea, evident, dacă cineva este răzpunzător pentru aceste lucruri.
Angajatul care era de tură trebuia să își anunțe superiorii ierarhici care luau măsurile care trebuiau. Este dintr-o zonă tampon, pare a fi zona tampon, dar vom vedea pe acele înregistrări”, a spus și Bogdan Mucenica, medic psihiatru Institutul de Psihiatrie “Socola” Iași.
Vezi imaginile video cu șobolanul aflat printre paturile pacienților: