Rețetă specială de cozonac pentru Paște. Cum trebuie să împletești aluatul, de fapt

de: Andreea Vînătoru
21 04. 2024

Mai este foarte puțin până la sărbătorile pascale, așa că gospodinele se pregătesc să facă bunătăți pentru cei dragi. Cozonacul este unul dintre preparatele nelipsite de pe masa de Paște. Acesta este adorat de toți românii, mai ales că este pufos și are o umplutură delicioasă. Totuși, dacă nu sunteți fani ai cozonacului clasic sau pur și simplu vă doriți altceva, astăzi vă propunem o altă rețetă de cozonac. Cum trebuie să împletești aluatul? Sigur nu ați încercat așa până acum.

Rețetă specială de cozonac pentru Paște

În acest an, ortodocșii sărbătoresc Învierea Domnului duminică, 5 mai 2024. Ca-n fiecare an, gospodinele pregătesc celebrii cozonaci pufoși pentru Paște. Mirosul de cozonac proaspăt scos din cuptor ne aduce aminte de copilărie, iar românii sunt mari consumatori ai acestui desert. Însă sunt și gospodinele care aleg să facă cozonac după o rețetă mai specială. Cozonacul sub formă de coroniță este absolut delicios și se face rapid și simplu. Aveți nevoie doar de câteva ingrediente pentru prepararea lui!

Ingrediente pentru cozonacul coroniță

Aluat:

  • 250g făină
  • praf de sare
  • esență de vanilie
  • coajă de portocale
  • 30g unt topit si racit
  • 100 ml lapte
  • 50g zahăr
  • 10g drojdie proaspătă
  • 1 ou pentru uns.

Umplutură:

  • 100 ml lapte
  • 200g nucă măcinată
  • esență de rom
  • 100g zahăr.

Mod de preparare:

Prima dată se amestecă laptele cald cu drojdia și zahărul, până când se dizolvă toate ingredientele. Separat, se bate un ou. Într-un alt bol încăpător se adaugă făina, praful de sare, untul topit, esența de vanilie și coaja de portocale. Se adaugă și laptele și oul bătut spumă, până se obține un aluat omogen. Se lasă la dospit pentru o oră.

Separat, se face și umplutura. Se adaugă toate ingredientele într-o cratiță și se pune la foc mic, până când compoziția se îngroașă, aproximativ 5-10 minute. Când e gata, se lasă deoparte. După ce aluatul a stat la dospit, se întinde în formă de dreptunghi, se adaugă crema care se întinde pe toată suprafața, apoi se rulează aluatul.

Aluatul se taie pe jumătate și se împletește. După care se transferă într-o tavă și se aranjează în formă de coroniță. Se unge apoi cu ou bătut și se coace la cuptorul preîncalzit la 180 de grade, cu ventilație, timp de 25-30 de minute. Când e gata se scoate și se lasă la răcit! Poftă bună!