Rețetă înghețată cu Oreo. Cea mai gustoasă rețetă de înghețată pentru vară
Pentru această rețetă de înghețată, nu ai nevoie de multe ingrediente pentru a o prepara, ci doar de răbdare, deoarece vei da desertul la congelator câteva ore sau chiar peste noapte. Iată cum o poți prepara.
Rețetă de înghețată cu Oreo. Ingrediente
-
- 300 g smântână
- 180 ml lapte
- 100 g zahăr
- esenţă de vanilie, după gust
- 1-2 pachete cu biscuiţi
Rețetă de înghețată cu Oreo. Mod de preparare
Într-o cratiță, se toarnă smântâna și laptele, apoi se adaugă zahărul și se dă cratița deoparte timp de 2-3 minute, la foc potrivit, până ce zahărul s-a dizolvat. Cu mâinile, se fărâmițează biscuiții, apoi se încorporează în amestecul de smântână cu lapte. Dacă dorești, mai poți adăuga și esență de vanilie după gust. Se pune apoi compoziția în forme speciale de înghețată și se dă deoparte la congelator. După două ore, se înfige în fiecare formă bățul de înghețată. Se dă deoparte la congelator peste noapte.
O altă rețetă de vară este înghețata de căpșuni. Aceasta poate fi făcută rapid și fără cheltuieli de către orice gospodină.
Ingrediente:
- 325 g smântană cu 24% grăsime
- 3-4 linguri de zahăr pudră sau zahăr normal, care poate fi măcinat la robotul de bucătărie
- 140 de grame de căpșuni
- 50 de grame de ciocolată cu lapte
Mod de preparare
Se toarnă smântâna într-un bol. Cu ajutorul unui mixer smântâna se bate putin, după care se adaugă pe rând lingurile cu zahăr pudră. Smântâna și zahărul se mixează până ce smântâna își va dubla volumul după care se oprește mixerul. Ciocolata se va pune la topit într-un castron, pe baie de aburi sau la microunde. Se adaugă apoi ciocolata topită, în smântana bătută și se mai amestecă puțin. Se amestecă până când ciocolata va fi bine încorporată. Amestecarea trebuie făcută cu ajutorul unei spatule, iar mișcările să fie rare și de jos în sus.
Se pasează apoi circa 100 de grame de căpșuni, cu ajutorul unei furculițe. Piureul de căpșuni obținut se va turna peste amestecul de smântână. Căpșunile care au rămas trebuie tăiate cubulețe. Acestea se amestecă în compoziție, cu grijă să nu fie zdrobite.
După ce căpșunile au fost încorporate în compoziție, amestecul se toară într-o caserolă. Trebuie dată la frigider pentru minim 2 ore., dar cel mai indicat ar fi ca să stea peste noapte la frigider. Specialiștii mai recomandă ca înghețata să fie amestecată de 2-3 ori cât timp stă la congelator.