Republica Moldova, lăudată de oficialii ONU. Cum s-au remarcat vecinii României pe plan internațional
Războiul din Ucraina a creat tensiuni în toată lumea, iar din păcate, vecinii țării invadate au fost nevoiți să treacă prin mai multe emoții, mai ales din cauza răzbunării pe care Vladimir Putin ar putea să o manifeste asupra țărilor care au susținut Ucraina. Recent, reprezentanta Înaltului Comisariat ONU pentru refugiaţi, a lăudat Republica Moldova pentru toată deschiderea și susținerea față de refugiații ucraineni, care au primit tot ce aveau nevoie în momente extrem de grele.
Cum a influențat războiul autoritățile din Republica Moldova
Francesca Bonelli, reprezentanta Înaltului Comisariat ONU pentru refugiaţi, a declarat într-un interviu acordat agenției de presă France Presse că Republica Moldova merită toată aprecierea, fiind „exemplară prin solidaritatea pe care a arătat-o” după izbucnirea invaziei rusești.
Oficialul ONU a reiterat ajutorul pe care vecinii noștri l-au oferit Ucrainei, atunci când și-a deschis porțile pentru a primi peste 750.000 de refugiați, dintre care circa, aproximativ 100.000 au ales să rămână. Acest ajutor este cu atât mai valoros cu cât efortul depus de toată lumea a fost uriaș.
„Asta înseamnă o povară asupra serviciilor sociale, asupra capacităţii ţării. Şi Moldova a fost exemplară prin solidaritatea pe care a arătat-o. Este un bun exemplu de integrare, de incluziune, de răspuns umanitar de asemenea”, a transmis sursa citată.
Pe de altă parte, oficialul ONU își exprimă încrederea într-o solidaritate pe termen lung, care să aibă beneficii pentru ambele părți. Potrivit Francescăi Bonelli, în situații de acst fel, locuitorii încep să dezvolte o anume invidie față de refugiați, care primesc uneori mai multă atenție și ajutor decât este oferit comunității locale.
„Adesea, după primele luni de urgenţă, situaţia devine mai dificilă pentru că locuitorii se simt puţin uitaţi şi încep să-i vadă pe refugiaţi ca pe o problemă şi nu ca pe o resursă”, a adăugat ea.
Republica Moldova, susținută ONU după primirea refugiaților
Sursa citată anterior a menționat faptul că Înaltul Comisariat al Națiunilor Unite pentru Refugiați i-a dat până acum Republicii Moldove 100 de milioane de euro, bani folosiți pentru amenajări la frontieră, spitale, servicii medicale sau pentru a ajuta refugiați, sumele fiind virate direct către cei aflați în nevoi uriașe.
„Am susţinut de asemenea guvernul, de la poliţie până la Ministerul de Interne, dar şi spitalele. S-au furnizat echipamente sanitare precum maşini de anestezie, generatoare şi altele care vor rămâne în ţară. Ele vor contribui la a face Moldova mai puternică în capacitatea sa de a răspunde persoanelor mai vulnerabile, refugiate sau din ţară”, a precizat responsabila UNHCR.
Francesa Bonelli a menționat că în acest context al primirii refugiaților din Ucraina, Republica Moldova a fost susținută puternic pe plan legistlativ, mai ales că țara nu este încă membră UE.
„De asemenea, am ajutat mult ţara să-şi întărească sistemul legislativ cu mecanismul de protecţie temporară (pentru persoanele deplasate), de care Moldova, care nu este încă membră a UE, nu dispunea”, a adăugat sursa citată.